Cangurul Zali

Am să vă spun povestea lui Zali, un cangur mic, care trăia cu familia lui într-o suburbie a uriaşului oraş, Sidney, din Australia.

Nu este nimic neobişnuit în această poveste şi seamănă izbitor de mult cu poveştile multor familii de canguri pe care eu le cunosc, o să vedeţi voi!

Familia lui Zali are cinci membrii: tatăl, mama, doi băieţi şi o fată, dintre toţi Zali este cel mai mic dar şi cel mai…o să vedeţi voi cum. 
Părinţii erau canguri ocupaţi, dimineaţa erau la serviciu iar după masa nu îşi vedeau capul de treabă cu gospodăria, tatăl era responsabil cu aprovizionarea, mama era responsabilă cu gătitul, şi copiii aveau treabă: fratele era responsabil cu curăţenia în curte, sora era responsabilă cu curăţenia în casă, Zali era responsabil cu …NIMIC, aţi ştiut! Oricât de mult au insistat părinţii să facă şi el ceva, Zali protesta, se urca pe bicicletă şi pe aici ţi-e drumul.

-      Zali, măcar scoate gunoiul din casă! insista mama.

-      Nici vorbă, protesta Zali.

-      Sau măcar ocupă-te să cumperi zilnic laptele şi pâinea, spuse şi tatăl.

-      Nu vreau să fac asta! Nu vreau! spunea într-una Zali.

Cât era ziua de lungă se plimba cu bicicleta, când în sus pe stradă când în jos, când cu alţi canguri când de unul singur, niciodată nu se plictisea.

Într-o zi mama l-a rugat să o ajute să adune masa.

-      Nu este treaba mea! a spus Zali şi a ieşit val vârtej din casă.

-      te rog ajută-mă să duc cumpărăturile în casă, spuse şi tatăl în altă zi.

-     Nu este treaba mea! şi îşi văzu mai departe de bicicleta lui.

-     Te rog ajută-mă să ud grădina l-a rugat şi fratele său într-o seară.

-     Nu este treaba mea! Tu trebuie să faci asta! spuse rânjind Zali.

-     Zali te rog fi bun şi ajută-mă să adun jucăriile, spuse şi sora sa într-o sâmbătă. 

-     Nu este treaba mea! E a ta! şi alergă direct la garaj să îşi ia bicicleta. 
Dar într-o zi, ce să vedeţi, lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată, pe când Zali se plimba în viteză cu bicicleta lui, unul dintre cauciucuri a pocnit, s-a spart. 

-       Mamă, te rog ajută-mă să îmi repar bicicleta, spuse Zali convins că va fi ajutat.

-       Îmi pare rău Zali dar nu este treaba mea! spuse sec mama.

Zali alergă la tatăl lui:

-      Tată, te rog ajută-mă să îmi repar bicicleta!

-       Îmi pare rău Zali, dar nu este treaba mea! spuse şi tatăl ferm. 
 Fratele meu mă va ajuta cu siguranţă, isi spuse plin de speranţă Zali.

-      Te rog ajută-mă să îmi repar bicicleta!

-      Îmi pare rău dar nu este treaba mea! spuse şi fratele său cu aroganţă. 
Ce urâcios! Sigur surioara mea mă va ajuta, ea este bună!

-      te rog surioară dragă, ajută-mă să îmi repar bicicleta!

-      Îmi pare rău Zali dragul meu dar nu este treaba mea, spuse ea cu blândeţe.

Zali era furios şi trist în acelaşi timp, a ieşit în stradă şi s-a aşezat pe  bordură.

-     Nimeni nu mă ajută, ce mai familie am şi eu, sunt toţi nişte răutăcioşi, spuse supărat Zali.

De el se apropie un cangur vecin mai în vârstă:

-     Ce s-a întâmplat Zali? De ce eşti trist?

-     Am cea mai rea familie din lume! spuse Zali.

-     De ce spui asta? întrebă bunul vecin.

-    Păi uite, s-a spart roata de la bicicletă şi nimeni din familia mea nu vrea să mă ajute, auspus că nu este treaba lor, aşa trebuie să se comporte o familie? nu ar trebui să te ajute?

-     Zali, poate au motive să nu te ajute, gândeşte-te, poate ,,te răsplătesc” acum pentru ceva! spuse cangurul vecin care cunoştea foarte bine comportamentul lui Zali.

-     Poate! spuse puţin ruşinat Zali. Adevărul e că nici eu la rândul meu nu i-am ajutat, mereu când m-au rugat să-i ajut am spus că nu este treaba mea.

-     Ei vezi, deci cum ar trebui să se comporte o familie? Faci bine, primeşti bine, faci rău, primeşti rău sau primeşti nimic, spuse cu blândeţe cangurul vecin.

-      Şi oare cum pot repara ceea ce am făcut greşit? Întrebă Zali.

-   Eu cred că te-ai putea duce acasă să le ceri părinţilor să îţi dea şi ţie o responsabilitate, să ai şi tu o treabă de făcut, poate aşa te vor ajuta cu bicicleta, dar trebuie să treacă puţin, să vadă că te ţii de treabă, nu va fi simplu dar trebuie să demonstrezi că poţi face şi tu ceva.

-     Şi crezi că va merge?

-      Sunt sigur că va merge! Hai du-te, ce mai aştepţi! îl încurajă cangurul vecin.

Peste câteva zile, l-am văzut făcând cumpărături pe Zali, ducând gunoiul, udând grădina şi curtea iar peste alte câteva zile l-am văzut la plimbare pe bicicletă. Oare chiar a funcţionat? Voi ce ziceţi?

Autor: Camelia Bîrsan