LEGENDA BRADULUI DE CRĂCIUN

Se spune că demult tare, trăia la marginea unui sat, un ţăran sărac care avea o droaie de copii pe care îi creştea singur deoarece soţia lui s-a prăpădit la naşterea ultimului copil. Erau tare sărmani şi se descurcau cum puteau, în special muncind pe la cei bogaţi.

           Într-o iarnă tare friguroasă, aproape de Crăciun, ţăranul a rămas fără lemne de foc. Zăpada era mare iar de mers în pădure nici nu se punea problema. Era imposibil să ajungi în pădure. Aşa că omul a cugetat ce a cugetat apoi s-a hotărât să taie nucul cel mare din curte. Tare i-a fost milă să-l taie că era umbros vara, copii se jucau în căsuţa construită în el iar nucile le foloseau pentru cozonac iarna. Negăsind altă soluţie şi-a dus la îndeplinire planul.

       Când au venit copiii de la săniuş, nu le-a venit să creadă isprava părintelui lor. Toţi s-au pus pe plâns acuzându-şi tatăl că le-a distrus locul de joacă al copilăriei lor.

         -  Cum ai putut tată? Acolo aveam căsuţa noastră, toată vara ne bucuram de ea, era nucul nostru drag. Acum unde ne vom juca!?

         - Dragii tatei dar ce puteam face?

        - Orice, numai să nu-l tai!

Ţăranul nostru nu a putut închide un ochi toată noaptea. Aveau dreptate copiii, erau sărmani şi nu aveau jucării deloc, singura distracţie a lor era nucul. Ar fi putut să mai împrumute din sat nişte lemne până după Crăciun.

          - Acum ce să fac? Nu pot da timpul înapoi.

Aşa că a început să se roage pentru o minune care să le bucure Craciunul copilaşilor lui.

      Legenda spune că un înger al Domnului tocmai trecea pe acolo, auzind rugile ţăranului i s-a făcut milă de el şi de sărmanii copilaşi, s-a dus în pădure, a luat un brăduţ, a cules câteva stele de pe cer cu care l-a împodobit frumos, apoi l-a aşezat în curtea familiei sărmane.

      Dimineaţa, copiilor şi tatălui lor nu le venea să creadă ceea ce vedeau. Bradul era atât de frumos, de îţi lua ochii. Strălucea mândru în curtea ţăranului. Copii s-au luat de mâini şi au pornit să dănţuiască în jurul lui. Erau tare fericiţi, atât de fericiţi că au uitat pe loc de nucul lor.

       Toţi sătenii au venit să vadă minunăţia înfăptuită în ajunul Crăciunului în curtea sărmanului ţăran.

       Legenda spune că de atunci toţi locuitorii din acel sat au împodobit brad de Crăciun pentru bucuria copiilor lor iar vestea s-a dus şi mai departe, peste mări şi ţări.   

Autor: Camelia Bîrsan

CREIOANE COLORATE

        Mihai şi-a pregătit ghiozdanul şi hăinuţele, s-a pus mai devreme în pat decât de obicei. Voia să fie odihnit pentru prima zi de şcoală din viaţa lui. Gândurile nu-i dădeau pace iar somnul se lăsa aşteptat. Oare cum va fi la şcoală? Cum vor fi colegii? Dar doamna învăţătoare? Mă voi descurca oare? Cum va fi …, oare cum va fi…?
        De cum a adormit, un foşnet s-a auzit dinspre ghiozdanul cel nou al lui Mihai. Şi ce să vezi? Creioanele colorate din penarul cel nou al lui Mihai, au pornit o conversaţie interesantă. 
        -   Of, mai bine nu începea şcoala asta! se lamentă creionul negru. Era aşa bine în vacanţă! Toată ziua stăteam lungite pe covoare! Doar din când în când mai făceam şi noi ceva. De acum ne va pune serios la treabă!

-    Aşa e frate! Am auzit că la şcoală o să ne rupă vârfurile, ascuţitoarele ne vor ascuţi mereu iar noi vom ajunge din ce în ce mai mici, nişte pitici, spuse smiorcăindu-se creionul gri.

-    Şi se spune că ne pierd prin băncile acelea întunecoase sau ne scapă pe jos şi vom fi călcate în picioare de copii zburdalnici, adăugă cu glasul stins creionul maro.

-   Așa e! Şi fac schimburi între ei iar apoi nu ne mai recuperează, rămânem prin alte penare iar creioanele gazde îşi bat joc de noi, spuse şi creionul violet.

-    Hei, ce vă mai ştiţi voi plânge, mereu faceţi asta, doar la dezastre vă gândiţi! Niciunul nu spune ce avantaje vom avea, cât vom avea de câştigat! Doar părţile mai puţin plăcute le vedeţi întotdeauna! spuse intrigat creionul verde.

-   Chiar aşa! Gândiţi-vă câţi prieteni noi ne vom face, spuse creionul albastru.

-    Sau câte lucruri interesante vom învăţa de la noii noştri prieteni, spuse îmbujorat creionul roşu.

-    Dar câte imagini noi vom colora? Fluturi, flori, animale de pretutindeni, castele, peisaje exotice, maşini şi oraşe uriaşe. Pun pariu că la asta nu v-aţi gândit! Vom fi puse în valoare! spuse şi creionul portocaliu.

-   Sau câte jocuri noi vom juca! spuse cu convingere creionul galben. Am auzit că vom trece prin nişte labirinturi şi vom unii puncte pentru a crea imagini frumoase pentru copii, continuă el.

-    Şi vom colabora, vom fi uniţi, vom fi ca într-o familie! Când Mihai va avea de desenat un peisaj, toate vom fi acolo să-l ajutăm! spuse calm creionul alb.

-     Haideţi să ne bucurăm! Dimineaţă vom păşi pe un tărâm magic, şcoala este un loc perfect pentru noi, un loc în care se învaţă multe lucruri folositoare şi în care se trăiesc momente unice şi speciale, nemaiîntâlnite în altă parte, spuse plin de entuziasm creionul roz. Eu abia aştept!

-    Aveţi dreptate, aşa este, la părţile bune nu prea ne-am gândit, am tras concluzii pripite, spuse puţin încurcat creionul negru, cel care pornise toată discuţia.

            Dimineaţă în drum spre şcoală, Mihai îi spuse mamei:

-    Mamă, am avut un vis tare ciudat azi noapte, se făcea că creioanele mele colorate din penarul cel nou au avut o discuţie interesantă, dar nu mai ţin minte despre ce vorbeau.

-         Despre ce ar putea vorbi nişte creioane? A fost doar un vis!

-         Ştii ce mamă? Cred că îmi va plăcea la şcoală.

-         Sunt convinsă dragul meu, şcoala este un loc magic!

-         Cred că am mai auzit asta undeva! spuse surprins Mihai.

Autor: prof. consilier școlar Camelia Bîrsan

       desen: Amalia Gheți, elevă cls. a X a C, Colegiul Tehnic ,,Iuliu Maniu” Șimleu Silvaniei