miercuri, 23 iulie 2014

Nemulţumirile girafei Aanuka


Micuţa girafă Aanuka trăieşte împreună cu familia ei numeroasă în savana africană. Într-o zi, Aanuka veni foarte tristă de la joacă şi o întrebă pe mama sa:
   -  Mamă, de ce noi girafele suntem atât de urâte? 
   -  De ce spui asta Aanuka? întrebă puţin nedumerită mama.
   -  Avem gâtul aşa lung şi picioarele parcă nu se mai termină, aş vrea să fiu alt animal mamă! Mereu gazelele, antilopele şi zebrele râd de mine, mă batjocoresc pentru felul în care arăt, ba mai mult, când ne jucăm de-a v-aţi ascunselea ele mă găsesc foarte uşor deoarece eu nu mă pot piti din cauza înălțimii și toți râd de mine. 
              - Nu fi tristă draga mea, într-o bună zi vei fi mulţumită de tine şi îţi vei da seama şi de avantajele noastre, ale girafelor, spuse mama. 
              -  Nu prea cred, dacă aş putea, chiar mâine mi-aş schimba înfăţişarea şi cu siguranţă aş fi mult mai plăcută pentru cei din jur, spuse cu ochii în lacrimi Aanuka. 
            -  Nu înfăţişarea ne face plăcuţi sau neplăcuţi celor din jur, felul în care noi ne purtăm cu ceilalți contează cel mai mult, bunătatea, generozitatea, felul în care îi facem să se simtă ceilalți e tot ceea ce contează. Poate nu înțelegi acum, vei creşte şi vei înțelege acest lucru, adăugă mama în speranţa că o va îndupleca puţin pe copila ei.
           Din nefericire tachinările prietenilor ei au continuat zile în şir, iar Aanuka devenea tot  mai tristă, mai singuratică şi mai dornică să schimbe ceva la înfăţişarea ei.
             A trecut aproape un an şi niciun strop de ploaie nu mai căzuse în savană, era   o secetă îngrozitoare, toate animalele sufereau din cauza lipsei apei şi a hranei. Iarba se uscase de tot iar zebrele, antilopele, gazelele şi celelalte animale sufereau foarte tare de foame.
            Aanuka, nu se mai juca demult cu celelalte animale, evita astfel să fie ţinta batjocurii lor, se obişnuise să le privească din apropiere.
            Într-o zi, pe când celelalte animale lihnite de foame se jucau în grup, Aanuka îşi pierdea timpul mâncând frunze proaspete dintr-un baobab. Dintre toate animalele din  savană girafele erau privilegiate, erau singurele care nu sufereau de foame, puteau cu ajutorul gâtului lor lung să mănânce frunze chiar şi din cei mai înalţi copaci. 
                  La un moment dat Aanuka fu zărită de o gazelă pitită în apropiere. 
             -   Ce norocoasă eşti! spuse gazela, încet să n-o audă ceilalţi. 
             -    Eu? De ce crezi asta? întrebă mirată Aanuka. 
             -    Pentru că ai aşa gât lung, spuse gazela. 
             -   Îţi baţi joc de mine, nu-i aşa? spuse Aanuka supărată. 
             -  Ba deloc! În timp ce noi suferim de foame, tu poţi să te hrăneşti foarte bine direct din copaci, nouă părinţii ne dau cu porţia să ne ajungă proviziile până când va veni ploaia, iar tu mănânci la discreţie, prin urmare tu eşti o norocoasă. 
            -  Chiar? Poate ai dreptate! Aşa o fi!? Sunt o norocoasă... niciodată nu m-am gândit la  asta! Aş putea să vă ajut! exclamă încântată Aanuka. Am să culeg frunze pentru voi toţi în fiecare zi până când va veni ploaia. 
            -  Ai face asta pentru noi? întrebă parcă neîncrezătoare micuța gazelă. 
            - Cu mare bucurie! Pot fi folositoare, îmi place să împart cu alții, e frumos să îi faci pe ceilalți să se simtă bine! Du-te degrabă şi cheamă-i pe toţi aici pentru prima masă. 
            -    Am plecat!
         -  Câtă dreptate avea mama! acum înţeleg totul şi sunt atât de fericită, vreau să rămân pentru totdeauna girafă. 




Să ne bucurăm pentru ce suntem, cu siguranță suntem valoroși fiecare în felul nostru!

Autor: Camelia Bîrsan
sursa foto: înv. Sorina Iacob