Demult, în cea mai frumoasă
ţară de pe pământ, trăia o familie care avea trei copii, doi băieţi pe nume
Ionuţ şi Mihai şi o fetiţă pe care o chema Maria. Într-o zi, pe când părinţii copiilor
erau plecaţi în pădure să adune lemne de foc, un zmeu înaripat și rău a
aterizat în curtea familiei, i-a răpit pe cei trei copii şi i-a dus în zbor
într-un ţinut îndepărtat şi rece. Acolo zmeul i-a abandonat. Copiii speriaţi
la început, au fost nevoiţi să se descurce singuri o vreme. Maria făcea de mâncare
aşa cum văzuse că face mama, iar băieţii pescuiau şi adunau lemne de foc, la fel
cum făcea tatăl lor.
-
Hai să ne întoarcem acasă băieţi! spuse Maria într-o
zi.
-
Şi cum să facem, pe unde să o luăm? Nici măcar nu ştim
unde suntem şi încotro să ne ducem! spuse Ionuţ.
- Ne vom descurca, vom fi mereu împreună, haideţi la
drum! spuse Mihai.
Au luat ceva de mâncare şi
au pornit la drum. Copiii nu ştiau drumul spre casă și nu își mai aminteau cum se numeşte ţara
lor, știau doar că este cea mai frumoasă țară de pe pământ. Întrebau de fiecare om pe care îl întâlneau, unde se află cea mai frumoasă
ţară de pe pământ şi toţi le arătau o altă direcţie. Au trecut prin multe sate
şi oraşe, unele foarte mari, cu o mulţime de oameni pe străzi iar ca să nu se piardă în mulţime au hotărât să se îmbrace în culorile cele mai frumoase de
pe pământ, Maria şi-a luat o rochiţă ROŞIE, Mihai s-a îmbrăcat în GALBEN iar
Ionuţ în ALBASTRU. Aşa nu aveau cum să se piardă .
Anii au trecut iar copiii
noştri nu ajungeau la destinaţie. Au trecut prin multe ţări, au văzut munţi
înalţi cu zăpadă pe creste, mori de vânt, Turnul Eiffel, blocuri înalte, statui
şi clădiri impresionante, râuri mari pe care pluteau vaporaşe, palate de regi
şi regine, dar nimic nu era aşa frumos ca şi în ţara lor, nimic nu le amintea de acasă.
Într-o dimineaţă, Maria a
făcut semn fraţilor să asculte.
- Auziţi ce cântec frumos? E o doină care sună la fel ca
cele din ţara noastră, spuse Maria.
-
Parcă se aud şi colinde la fel ca cele cântate la noi în sat de
Crăciun, adăugă Ionuţ.
-
Şi miroase a cozonac şi a plăcinte! Nu vi se pare? Cred
că suntem acasă în sfârşit! spuse Mihai.
- Uite şi turmele de oi pe care le vedeam toamna târziu când coborau
de la munte! Chiar se aud fluierele ciobanilor!
- Priviți cerul albastru, este așa cum doar acasă îl vedeam!
- Eu simt mirosul mării plină de peşte!
- Ascultați!
Se aud clopotele bisericilor pe care niciunde în lume
nu le-am auzit!
- Ia priviţi oamenii venind de la biserică în
costumele lor frumoase de sărbătoare.
- Cred că suntem acasă! Hai să-i întrebăm pe oamenii
aceştia ce țară este aceasta, spuse Maria.
-
Oameni buni, vrem să vă întrebăm, ce ţară este aceasta?
-
Este cea mai frumoasă ţară de pe pământ, o ţară
binecuvântată! spuse o bunicuţă în costum popular. Acestă ţară se numeşte
ROMÂNIA, iar oamenii de aici se numesc români. Ei sunt cei mai buni şi mai frumoşi
oameni din lume!
-
Suntem în sfârşit ACASĂ! Și e cel mai frumos loc!
Autor,
Camelia Bîrsan
