Surprinzătoarele aventuri ale Hârciogului Glup

Pentru Tudor,

doza mea zilnică de inspiraţie, minunea vieţii mele!

Capitolul 1

Întinsele Câmpii                                                                 

              -  Uf! Nu-i pot suferi! ţipă Glup în timp ce intră în casă trântind uşa, fugi pe lângă mama sa care pregătea cina şi se aruncă plângând pe pat.

         - O dragul meu, iar au fost răutăcioşi?

      Mama a lăsat totul de-o-parte şi s-a apropiat de mine, m-a luat în braţe şi m-a mângâiat cu blândeţe cum numai ea ştia să o facă, mi-am afundat capul în şorţul ei şi am plâns şi mai tare.

           - Hei, gata, ştiu că eşti trist şi că ei sunt nedrepţi dar ar fi grozav să îi ignori când fac asta,  ar fi minunat să devi puternic aşa cum era tatăl tău, ar fi aşa mândru de tine, ştiu că vei reuşi!

          - Dar mamă, doar pentru că port ochelari nu sunt cu nimic mai prejos decât ei, am spus printre suspine.

            - Cu siguranţă dragul meu Glup, mai mult de atât, tu eşti un hârciog special, eşti atât de inteligent şi ai o imaginaţie cum nimeni din neamul hârciogăesc din Întinsele Câmpii nu a mai avut vreodată, eu cred că sunt invidioşi atâta tot.

            Într-adevăr ceilalţi hârciogi copii erau urâcioşi cu el, mereu îl tachinau şi îl cicăleau pentru că purta ochelari, de cele mai multe ori nu vroiau să se joace cu el şi aruncau cu boabe de grâu înspre el iar atunci el o lua la goană, era atât de singur, nu avea niciun prieten adevărat, adică avea unul sau mă rog una, era hârciog fetiţă şi o chema Foxy, avea blăniţa neobişnuit de roşcovană la fel ca şi el şi probabil acesta era motivul pentru care cei doi se înţelegeau aşa bine. 

            La şcoală Hârciogul Glup era foarte apreciat de Doamna Hârciog-Ronţ, ştia o mulţime de lucruri despre ţinuturi neatinse vreodată de picior de hârciog, vorbea în limbi străine pe care niciun hârciog obişnuit nu s-ar fi încumetat să le încerce măcar: limba şerpească, limba păsărească, limba iepurească etc., mai mult inventa tot felul de lucruri şi povestea poveşti din imaginaţia lui care îi lăsau uluiţi pe cei care ascultau, copii sau bâtrâni. La fiecare sfârşit de an primea coroniţă pe care Doamna Hârciog-Ronţ i-o aşeza pe cap cu bucurie şi multă admiraţie.

            - Am să le arăt eu lor într-o bună zi! Voi deveni cel mai puternic mamă! Mamă, te rog să îmi dai voie să plec în călătorie, îmi doresc să ajung în ţinuturile despre care am citit în cărţi.

            - Dragul meu eşti încă prea mic şi temător, sa lăsăm să mai treacă timpul, te rog o vreme să nu mai deschizi subiectul, gata, hai la masă! În curând vor ajunge şi frăţiorii tăi.

            Cina era momentul preferat al nostru, fiecare povestea tot ce făcuse peste zi. Fraţii mei erau mai mari şi după ce se prăpădise tata ei au rămas să se ocupe de aprovizionarea familiei. La masă fraţiorii mei au povestit pe unde au umblat în căutarea proviziilor pentru iarnă, au ajuns până la Râul cel Mare, mama i-a dojenit pentru că s-au aventurat prea departe, aceştia au asigurat-o că nu vor îndrăzni să trecă peste râu niciodată.

- Mami, după cină îmi povesteşti ce este la Râul cel Mare, nici tu nici fraţii mei nu îmi spuneţi nimic, o fi ceva secret? 

            -  Înainte de culcare am să vin în camera ta şi am să îţi povestesc dar bineînţeles dacă mănânci tot din farfurie.

         - În sfârşit voi afla marele secret! Fraţii mei au chicotit şi au început să-şi facă semne complice cu ochiul.

            După cină, mama a urcat în camera mea şi mi-a povestit cum un hârciog de la noi într-o dimineaţă s-a dus până la Râul cel Mare, vroia să treacă dincolo la Marea Mirişte pentru că a auzit că acolo sunt multe seminţe, putea astfel să umple cămările toate şi astfel nu mai trebuia să iasă şi iarna să mai caute în pământul îngheţat. Un şarpe uriaş a ieşit din apa râului şi l-a tras în adâncuri iar de atunci nu a mai fost văzut, se pare că acolo şi-a găsit sfârşitul.

- Tu erai mic, abia născut, nu îţi mai aminteşti nimic, de atunci niciun hârciog nu se mai încumetă să treacă râul.

- Acum înţeleg de ce te-ai supărat pe fraţii mei.

Noaptea Glup a visat cum încerca să treacă peste râu pe o plută construită de el din coji de nucă, paie şi frunze uscate pe post de vele şi cum dintr-o dată un şarpe înfricoşător a ieşit din apă să-l înhaţe dar în acel moment fu trezit de un zgomot puternic şi ciudat, un huruit groaznic iar tot ceea ce a auzit au fost ţipetele mamei lui:

                 - Fugi Glup, ascunde-te, ne vom întâlni mâine !

Nu ştiam ce se petrece m-am uitat în jur, am găsit un balon mare roşu rămas de la petrecerea mea din acest an, l-am umflat repede, am sărit pe geam şi o pală de vânt m-a luat pe sus, de acolo priveam cum toţi hârciogii alergau înnebuniţi de spaimă să găsească un adăpost din calea maşinii care huruia îngrozitor, era o combină uriaşă şi verde care intrase în lan să taie spicele coapte deja.

                - Mamă, am să te găsesc eu! atât am mai putut spune, un vânt puternic m-a împins mai sus de unde nu mai vedeam nimic.