Capitolul 2 - Creatura din Mlaştina fără Fund

          Buimac de somn sau de leşin, nu mai ştiu, am sărit în picioare iar cu ochii pironiţi priveam spre arătarea ciudată care urma să mă înşface numaidecât.

- O doamne, ce mă fac acum? Hai isteţule găseşte ceva până nu e prea târziu! Îmi spuneam în gând. Tremuram tot, eram transpirat iar inima îmi bătea cu putere, abia am mai putut bolborosi ceva în limba păsărească iar ca prin farmec arătarea ciudată se opri, se uită lung şi spuse în aceeaşi limbă:

- Hei, cum poate un hârciog să vorbească în limba noastră?

- Oh..., hmm..., hei..., bună, am spus eu foarte încet, încât mi se părea că nici eu nu am auzit salutul apoi am continuat la fel de încet, eu sunt Hârciogul Glup şi nu ştiu unde mă aflu, poate mă ajutaţi d-voastră domnule...

- Bâtlan, sunt un bâtlan bătrân şi ursuz puştiule şi dacă aş vrea pe loc te-aş mânca, zise el aplecând ciocul peste mine. Era uriaş, avea picioarele lungi, atât de lungi încât nu li se vedea capătul, iar ciocul părea şi mai lung şi foarte portocaliu, era înficoşător aşa cum stătea aplecat asupra mea.

- Te rog cruţă-mi viaţa, sunt doar un hârciog, mi-am pierdut familia, nu ştiu unde sunt şi cum am ajuns aici, am putea deveni prieteni.

Parcă înduioşat de vorbele mele m-a lăsat în pace şi mi-a zis:

- Eşti în ţinutul Mlaştinii fără Fund, nu ştiu cum ai ajuns aici, te-am găsit dormind, aş putea să te ajut să pleci de aici dar foarte greu deoarece în această mlaştină trăieşte o creatură gigantică de care tuturor ne este foarte frică, în fiecare noapte iese din apă şi vânează păsări şi animale, nu putem face nici măcar un pas fără ca ea să afle.

- O creatură gigantică? Şi nimeni nu îi poate veni de hac?

- Toţi cei care s-au încumetat au sfârşit prost, de câţiva ani nu a mai încercat nimeni să mai facă ceva.

- Am să vă ajut eu să scăpaţi de ea.

- Păi... cum? Tu eşti prea mic, nu cred că ai să reuşeşti.

- Am să născocesc eu ceva, ştii ce, vino să ne plimbăm puţin poate îmi vine vreo idee.

Bâtlanul m-a dus să mă prezinte prietenilor săi: broscuţele şi brotăceii, berzele, lebedele, racii şi alte vietăţi de pe mlaştină, toţi au fost încântaţi de întâlnirea cu mine dar erau neîncrezători în şansele mele de reuşită. În timp ce povesteam cu ei am zărit o fântână părăsită, mi-a şi venit o idee.

- Cum pot face s-o întâlnesc?

- Creatura? Ai putea să cânţi un cântec trist? Asta îl atrage ziua afară, uneori lebedele uită de creatură şi cântă atât de frumos dar sfâşietor de trist, iar ea iese afară pe furiş şi le jumuleşte, spuse un brotac verde.

- Am eu un cântec preferat, îl cânta mama mea, voi cânta aici pe mal, când creatura va ieşi din mlaştină, eu voi fugi şi o voi ademeni până la fântână, voi lua capacul şi eu mă voi urca pe meterezele fântânii iar ea va cădea înăuntru după care vom pune capacul, îl vom prinde în cuie şi în veci nu va mai ieşi de acolo.

Deoarece capacul de pe fântână era foarte greu şi nu reuşeau să-l ridice singuri, Glup i-a cerut bâtlanului şi prietenilor săi să-l ajute să construiască o macara uriaşă din papură, trestii şi frunze de nuferi cu care să poată da la o parte capacul.

Cu toţii s-au apucat de treabă, construcţia macaralei a durat fix trei zile şi trei nopţi, în cele trei nopţi petrecute acolo, Glup, a văzut creatura ieşind din mlaştină, era cu adevărat înfricoşătoare, semăna cu un peşte gigant: braţele erau acoperite cu solzi, în loc de coadă de peşte avea două picioare cu nişte gheare ascuţite ca nişte săbii şi din gură scotea o limbă de foc.

În zorii celei de a treia zi am ieşit cu prietenul meu bâtlanul din ascunzătoare, am mers la fântână şi cu macaraua am reuşit să dăm la o parte capacul, apoi ne-am întors la mal şi am început să cânt cântecul trist pe care mama mea îl cânta de fiecare dată când îşi amintea de tata, era sfâşietor de trist, nu a durat foarte mult şi creatura s-a arătat, tuna şi fulgera, eram puţin îngrozit dar nu am renunţat.

                 - Cine a îndrăznit să îmi strice somnul! îl voi devora numaidecât, a tunat creatura.

Dar Hârciogul Glup nu s-a lăsat intimidat şi a început să alerge spre fântână 
-   Haide creatură, vino, azi îţi voi veni de hac!

Creatura a început să alerge în urma lui Glup aruncând săgeţi de foc din gura înfricoşătoare, când a ajuns la fântână Glup împreună cu bâtlanul s-au urcat pe marginea acesteia iar creatura întinzându-se să-i prindă pe cei doi a căzut în fântână în momentul  în care aproape a pus gheara pe ei, cei doi au tras capacul cu macaraua la loc şi l-au fixat în cuie ca să nu poată fi deschis.

                - Aici vei putrezi creatură ucigaşă, spuse Glup.

Toate vieţuitoarele Mlaştinii fără Fund au ieşit din ascunzătoare, nu le venea să creadă că sunt liberi de acum în colo, toţi i-au mulţumit lui Glup şi l-au aruncat în sus de bucurie iar seara au organizat o petrecere în cinstea lui.

- Mulţumesc bunul meu prieten spuse bâtlanul, ne-ai salvat mlaştina de creatura gigantică, acum   

sunt la dispoziţia ta, porunceşte şi te voi ajuta şi eu.

- Cred că ai putea face ceva pentru mine, du-mă acasă te rog la familia mea, pe Întinsele Câmpii.

- Of bunul meu prieten, îmi pare rău dar nu pot zbura atât de departe, nu aş mai ştii drumul de întoarcere către casă. Uite cum vom face, te voi duce până la Marea Mirişte, de acolo mai ai puţin până acasă, va trebui doar să o traversezi, plecăm mâine în zori.

Mi-am luat rămas bun de la noii mei prieteni cu speranţa că într-o bună zi ne vom revedea.

La ivirea zorilor bâtlanul m-a trezit, am urcat pe spatele său şi am pornit la drum. Ce frumos era totul văzut de sus! Părea că noi suntem stăpânii întregului ţinut.

Când am ajuns la Marea Mirişte ne-am îmbrăţişat şi ne-am luat rămas bun.

- Poate ne vom mai întâlni am spus eu.

- Cine ştie, poate într-o bună zi, spuse bâtlanul în timp ce îşi lua zborul.

- La revedere bunul meu prieten !