marți, 7 august 2018

BROSKI – BROSCUŢA RELAXATĂ (tehnici de mindfulness)


    Peştişorul Fishi se plimba agitat, fără nicio ţintă prin apa străvezie a lacului, bombănind și oftând fără încetare.  
        -     Of Doamne, ce frică îmi este! Dacă mă va prinde o undiţă? Dacă un
peşte mai mare mă va mânca? Dacă va seca lacul și mă voi usca la soare ca un burete?
Cu cât se gândea mai mult cu atât devene mai agitat şi mai tulburat.
       - Ce viaţă tristă, mereu să fiu în alertă şi neliniştit, ce n-aş da să fiu un
alt animal, unul mare și puternic, un rechin sau o balenă, sau măcar o caracatiţă, sigur ar fi mult mai bine, nimeni şi nimic nu m-ar mai speria.
          Corpul îi devenea tot mai încordat, respiraţia devenea mai grea, coada i se mişca într-un ritm ameţitor, iar ochii erau şi mai măriți decât de obicei.
-          Cred că o să îmi explodeze branhiile, nu mai suport, oare unde să mă
ascund? Mai bine mă ascund în păpuriş! Defapt acolo vin raţele sălbatice, dacă mă mănâncă? Mai bine să mă ascund sub pietre! Nu e o idee bună, acolo stau la pândă peştii răpitori! Ce să fac? Încotro să o iau?
          Cum se plimba de ici colo, a zărit o broscuţă care stătea nemișcată pe o frunză de nufăr. Curiosul Fishi veni mai aproape de ea dar broscuţa nu se mişca deloc, avea ochii pe jumătate închişi şi părea că este foarte concentrată la ceva anume căci nici măcar nu părea că îl observase.
   -        Hei! Broscuţă? strigă peştişorul. Dar broscuţa nu dădea semne că îl vede.
-          Oare ce face? Ei nu îi este teamă că va fi prinsă? O strigă din nou, dar
nu primi niciun răspuns.
Curios din fire, stătu locului până când broscuţa dădu semne că îl
vede.
    -        Salut, eu sunt Fishi! Cum poţi sta atât de relaxată fără să îți pese că ai putea fi mâncată de vie.
-          Salut! Eu sunt Broski! Nu pot să spun că mie nu îmi este teamă
niciodată, doar că pot să trăiesc fără să mă gândesc mereu la asta.
-        Şi cum faci? Te rog ajută-mă, eu sunt în alertă şi stresat tot timpul. Vreau să fiu și eu mai relaxat!
-        Eu folosesc o tehnică chiar simplă. Ideea e că trebuie să fii atent ca o broscuţă. Noi broscuțele suntem în general foarte atente la tot ce e în jurul nostru. O broascuţă alege să nu reacţioneze pe loc. Ea stă liniştita şi respiră în loc să-şi consume energia şi să se lase purtată de ideile care-i vin în minte. Broascuţa stă liniştită în timp ce respiră. Ai putea învăța şi tu să fii atent la felul în care respiri, la felul în care îţi concentrezi atenţia pe respiraţie şi la tot ce e în jurul tău. Închizi ochii şi vizualizezi cum îţi intră aerul în branhii, cum se umflă şi cum îl scoţi apoi afară.
-        A, nu pot asta, eu nu pot închide ochii, nu am pleoape, ai uitat?
-        Nu e nici o problemă, poţi să faci asta şi cu ochii deschişi!
-        Doar atât trebuie să fac?
-     A, nu, mai e ceva! încerci să fii atent la sunetele de pe lac, la mirosurile diverse de aici, la culorile plantelor sau a cerului, nu trebuie să le analizezi dacă îţi plac sau nu, ci doar să fii conştient de ele.
-        Și dacă îmi vin din nou gândurile rele în minte?
-        Trebuie să le laşi să vină şi să plece, nu trebuie să te străduieşti să le opreşti, doar le saluţi în mintea ta şi le dai drumul, spui ,,Salut gând, ...la revedere gând”.
-        Cât timp ar trebui să fac aceste exerciţii?
-          Cât de mult poţi, ar fi bine în fiecare zi şi de câte ori te simţi agitat. Eu
fac aceste exerciţii şi atunci când mănânc, sunt atent la gustul mâncării, la culoare, la cum arată, la sunetul pe care îl fac când mestec. M-am obișnuit să trăiesc aşa și sunt mereu relaxată. Până la urmă depinde de noi să alegem cum să ne simțim.
-          Tu mereu ai ştiut aceste trucuri?
-          Nu, am învăţat şi eu de la mama mea! Când eram copil eram la fel ca
şi tine, mereu în alertă şi mereu stresat.
-          Voi începe chiar de azi! Îţi mulţumesc pentru sfaturi!
-          Nu uita niciodată că depinde doar de tine! 

Autor: Camelia Bîrsan

duminică, 26 noiembrie 2017

POVESTEA CELOR TREI FRAŢI

                        
 
Demult, în cea mai frumoasă ţară de pe pământ, trăia o familie care avea trei copii, doi băieţi pe nume Ionuţ şi Mihai şi o fetiţă pe care o chema Maria. Într-o zi, pe când părinţii copiilor erau plecaţi în pădure să adune lemne de foc, un zmeu înaripat și rău a aterizat în curtea familiei, i-a răpit pe cei trei copii şi i-a dus în zbor într-un ţinut îndepărtat şi rece. Acolo zmeul i-a abandonat. Copiii speriaţi la început, au fost nevoiţi să se descurce singuri o vreme. Maria făcea de mâncare aşa cum văzuse că face mama, iar băieţii pescuiau şi adunau lemne de foc, la fel cum făcea tatăl lor.
-         Hai să ne întoarcem acasă băieţi! spuse Maria într-o zi.
-         Şi cum să facem, pe unde să o luăm? Nici măcar nu ştim unde suntem şi încotro să ne ducem! spuse Ionuţ.
-     Ne vom descurca, vom fi mereu împreună, haideţi la drum! spuse Mihai.
Au luat ceva de mâncare şi au pornit la drum. Copiii nu ştiau drumul spre casă și nu își mai aminteau cum se numeşte ţara lor, știau doar că este cea mai frumoasă țară de pe pământ. Întrebau de fiecare om pe care îl întâlneau, unde se află cea mai frumoasă ţară de pe pământ şi toţi le arătau o altă direcţie. Au trecut prin multe sate şi oraşe, unele foarte mari, cu o mulţime de oameni pe străzi iar ca să nu se piardă în mulţime au hotărât să se îmbrace în culorile cele mai frumoase de pe pământ, Maria şi-a luat o rochiţă ROŞIE, Mihai s-a îmbrăcat în GALBEN iar Ionuţ în ALBASTRU. Aşa nu aveau cum să se piardă .
Anii au trecut iar copiii noştri nu ajungeau la destinaţie. Au trecut prin multe ţări, au văzut munţi înalţi cu zăpadă pe creste, mori de vânt, Turnul Eiffel, blocuri înalte, statui şi clădiri impresionante, râuri mari pe care pluteau vaporaşe, palate de regi şi regine, dar nimic nu era aşa frumos ca şi în ţara lor, nimic nu le amintea de acasă.
Într-o dimineaţă, Maria a făcut semn fraţilor să asculte.
-      Auziţi ce cântec frumos? E o doină care sună la fel ca cele din ţara noastră, spuse Maria.
-     Parcă se aud şi colinde la fel ca cele cântate la noi în sat de Crăciun, adăugă Ionuţ.
-      Şi miroase a cozonac şi a plăcinte! Nu vi se pare? Cred că suntem acasă în sfârşit! spuse Mihai.
-     Uite şi turmele de oi pe care le vedeam toamna târziu când coborau de la munte! Chiar se aud fluierele ciobanilor!
-       Priviți cerul albastru, este așa cum doar acasă îl vedeam!
-         Eu simt mirosul mării plină de peşte!
-        Ascultați!  Se aud clopotele bisericilor pe care niciunde în lume nu le-am auzit!
-     Ia priviţi oamenii venind de la biserică în costumele lor frumoase de sărbătoare.
-      Cred că suntem acasă! Hai să-i întrebăm pe oamenii aceştia ce țară este aceasta, spuse Maria.
-         Oameni buni, vrem să vă întrebăm, ce ţară este aceasta?
-         Este cea mai frumoasă ţară de pe pământ, o ţară binecuvântată! spuse o bunicuţă în costum popular. Acestă ţară se numeşte ROMÂNIA, iar oamenii de aici se numesc români. Ei sunt cei mai buni şi mai frumoşi oameni din lume!       
-         Suntem în sfârşit ACASĂ! Și e cel mai frumos loc!


Autor,
Camelia Bîrsan

miercuri, 15 martie 2017

Furnicuța Tanța cea neliniștită și îngrijorată


Într-o după masă, rămasă singură în mușuroi, am fost cuprinsă de o stare de agitație și neliniște, îmi spuneam: Dacă va intra cineva în mușuroi? Dacă vine Furni-Monstrul? Dacă este cineva ascuns pe undeva aici? Dacă mă duce cineva departe? Mama îmi spunea mereu că sunt în siguranță, că în satul nostru nu sunt furnici roșii și rele ca și în alte părți, nici alte amenințări insectivore, dar degeaba, eu tot la asta mă gândeam și pace.
Era liniște în camera mea, eu stăteam ghemuită și speriată pe pat parcă în așteptarea Furni-Monstrului când deodată aud o voce pițigăiată care mă strigă.
-       Hei, Tanța, eu sunt! Aici sus!
Eu, paralizată de frică nici nu puteam să îmi deschid gura, inima îmi bătea să îmi rupă pieptul iar picioarele erau moi ca plastilina. Am stat așa înțepenită câteva secunde după care cu un glas stins, întreb:
-       Unde aici? Cine ești? Pleacă, lasă-mă în pace!
-       Sunt eu, mintea ta!
-       Mintea mea! Cum adică mintea mea?
-       Exact cum ai auzit! De o vreme mă pregătesc să vin la tine să purtăm o discuție doar noi două. Uite ce e, deja m-am săturat să tot fiu pusă în alertă, să fiu mereu speriată și agitată. Te rog încetează! M-ai învățat tare prost, vreau să plec și eu în vacanță, să mă relaxez, dar nu pot pentru că TU imediat mă chemi. Ești așa enervantă, TU cu gândurile tale mereu îngrijorate. Ai putea fi și tu odată drăguță și prietenoasă?
-       Dar eu nu am nicio vină pentru asta! Pur și simplu îmi imaginez că se va întâmpla ceva când rămân singură.
-       Păi vezi, totul e în imaginația ta, tu îți creezi scenarii înfricoșătoare, gândurile tale sunt toxice și mă intoxică și pe mine, nimic nu e real. Eu am fost învățată de tine tare rău, să mă trezesc pentru gândurile tale prostești, să mă alarmez și să mă agit mai mult decât e cazul. Dar acum vreau să te ajut!
-       Poți? Chiar poți să mă ajuți să nu mai fiu neliniștită și înfricoșată?
-       Ce nu poate face o minte ca asta!? Uite cum facem, îți voi arăta niște trucuri pe care să le aplici atunci când ești îngrijorată, neliniștită sau chiar furioasă. Pentru început, așează-te confortabil în fotoliul tău, apoi trage aer pe nas până numeri în gând la 3 și scoate aerul afară pe gură tot până la 3. Ești gata, încercăm?
-       Da! 
(exercitiile se pot face împreună cu copilul)
-       Tragem aer pe nas 1,2,3 și îl dăm afară pe gură de câteva ori, fără să ne grăbim. Bravo! Te descurci bine!
-       Ce tare a fost, mai vreau!
-       Acum o să te învăț alt truc, fii atentă, pune mâna pe burtică și imaginează-ți că acolo e un balonaș, acum încercăm să-l umflăm trăgând aer și îl dezumflăm dând aerul afară, hai, 1, 2, 3, trage aer, umflă balonul, iar la 3 dezumflăm!
-       Chiar, parca aș avea un balonaș! Și pot să îl umflu când vreau! E amuzant.
-       Acum trucul numărul 3: fii atentă, încearcă să îți întărești tot corpul tău micuț, tot corpul să fie tare ca piatra, rămâi așa întărită până când numeri la 5 și apoi înmoaie-ți corpul ca și cum ar fi făcut din spaghete. Încercăm?
-       De abia aștept!
-       Pe locuri, fiți gata start!
-       Tare ca piatra:1,2,3,4,5 și acum spaghete! Incă o data! Ei ce zici?
-       Parcă mi-ar fi făcut mama masaj, mă simt relaxată acum. Mai ai un truc?
-      Ultimul pentru azi, uite cum e, trebuie să îți imaginezi un loc în care îți place să mergi, unde te simți bine.
(copilul poate fi încurajat să își imagineze un loc special pentru el, se poate continua dialogul cu copilul sau se poate relua conversația cu copilul după încheierea poveștii)
-       M-am gândit, e Muntele Mușuroianu, acolo merg în vacanță cu familia mea.
-       Bine, acum visează cu ochii deschiși și spune: Ce vezi? Ce auzi? Ce miroși? Ce guști?
-       Văd cerul senin și crestele munților, aud cântecul greierilor, simt miros de brad, gust zmeura din pădure.
-       Acum imaginează-ți că acolo locuiește liniștea? Ce culoare, ce formă are?
-       Are culoarea alba și parcă ar fi o vată uriașă de zahăr…
-       Acum gândește-te că ești invitatul de onoare a liniștii, comportă-te ca ea, altfel nu te va mai primi.
-       Ce bine e, ce liniștitor! Mai vreau să rămân aici!
-    Șase, vine mama ta! Eu mă retrag, te descurci tu! Plec în vacanță o vreme!
-       Mulțumesc pentru ajutor!
-       Tanța, cu cine vorbești!
-       Cu nimeni mamă, doar cântam ceva!
-       Ce ai făcut cât am fost plecată? Ți-a mai fost teamă?
-       Nu mama, mă descurc deja cu asta!
-       Mă bucur! Uite o recompensă, trei boabe de grâu doar pentru tine.
-       Ești cea mai bună mamă!


Autor: Camelia Bîrsan