joi, 4 iunie 2020

Ema și Pui de Somn

                                                        






desen: Tudor Bîrsan

  Dragi părinți, dacă copilul nu manifestă frică de întuneric sau de creaturi imaginare, nu este recomandat să îi citiți o poveste care i-ar sugera o astfel de teamă. Această poveste este potrivită pentru  probleme deja existente. 


Ema, o fetiță de 6 ani, urma să meargă la școală, era pregătită, știa să numere până la 10 și recunoștea aproape toate literele. Vorbea despre multe lucruri și cel mai mult îi plăceau cărțile și jocurile cu prietenii. Un singur lucru o necăjea și pe Ema, dar și pe părinții ei, încă dormea cu unul dintre părinți care făceau cu schimbul în fiecare noapte. 

Care credeți că era problema Emei? Desigur v-ați prins, frica de întuneric. În fiecare seară când se punea în pat, în mintea ei apăreau monștrii întunericului, în felurite forme, care mai de care mai urâte. Își imagina că ies din lada de jucării, din dulap sau de sub pat. Atunci striga să vină cineva sau mergea în patul lor.

Părinții au făcut multe încercări pentru a o ajuta pe Ema să doarmă singură, dar toate fără rezultat. Au stat de vorbă cu ea, au verificat împreună dulapurile, lada de jucării, s-au uita sub fiecare pat ca să îi arate că este totul în regulă, că în dulap sunt doar haine, în lada de jucării sunt doar jucării, sub pat sunt doar papucii de casă ai Emei. Ba mai mult, i-au redecorat camera, roz cu ponei și unicorni pe pereți exact cum și-a dorit, au schimbat mobilierul punându-i pe rafturi cele mai frumoase cărți, patul confortabil era exact cum l-a dorit, lampa de veghe colorată, dar nimic, Ema nu voia să doarmă singură și pace!

Într-o seară, în care părinții aveau invitați la cină, Ema s-a dus mai devreme la culcare și-a propus din nou, a o suta oară, să doarmă singură. S-a pus în pat, a închis ochii strâns, iar la un moment dat a auzit un zgomot care venea de sub pat. S-a speriat foarte tare, a țipat și a dat să iasă din cameră, a ezitat puțin deoarece îi era jenă de invitați, dar nu a mai apucat, de sub pat a ieșit o creatură, țipând la fel de tare și fiind la fel de speriată ca și Ema. Creatura era mică și nici pe departe nu arăta ca și cele din imaginația ei, era pufoasă ca un norișor, chiar drăguță, imaginează-ți o vată de zahăr multicoloră! Tremura îngrozitor de tare. Ema văzând creatura cât e de speriată și cum tremura, s-a mai liniștit și a întrebat:

- Tu cine ești?

- Sunt Pui de Somn! spuse șoptit acesta.

- Ești la fel de speriat ca mine, Pui de Somn! spuse Ema. Tu de ce te-ai speriat așa?  

- Părinții mei au decis să mă lase să dorm singur sub patul tău, ei zic că sunt mare acum, dar mie mi-e frică de copii! Nu am văzut niciodată copii și îmi imaginam că sunt monstruoși. M-am speriat când ai intrat în cameră, ai capul și ochii așa mari, mâinile atât de lungi și părul foarte negru, pe când eu sunt atât de mic și pufos.

Ema și Pui de Somn au început să povestească și au realizat că amândurora le era teamă de același lucru: frica de ceva necunoscut.

Pe parcurs și-au pierdut frica amândoi, au început să se cunoască mai bine, ba chiar au devenit buni prieteni. Ema îi povestea și îi arăta în cărți animalele din junglă și savană, iar Pui de Somn îi povestea despre stelele blânde și luminoase care veghează toți copiii noaptea când dorm, despre liniștea care cuprinde întreg pământul, despre luna ca o lampă de veghe care luminează visele copiilor. 

În fiecare seară stăteau astfel de vorbă, Ema în pat și Pui de Somn sub pat, Ema nu se mai gândea să-și cheme părinții. Creaturile întunericului din mintea ei au căpătat alte forme! Mai drăguțe, mai pufoase și mai blânde.

- Bună dimineața, Ema! A fost prima ta noapte singură, în camera ta! Bravo! Cum a fost? întrebă cu blândețe mama.

Ema s-a uitat sub pat, dar acolo erau doar papucii ei roz.

- Am avut un vis interesant! Noaptea a fost drăguță și pufoasă! De acum încolo voi dormi singură, spuse Ema și un zâmbet larg i s-a așezat pe chip.

 

Autor: prof. consilier școlar

Camelia Bîrsan