joi, 12 noiembrie 2020

Ștefan, un copil obișnuit

 


Poveste ruptă din realitatea vremurilor!





    

        

joi, 4 iunie 2020

Ema și Pui de Somn

                                                        






desen: Tudor Bîrsan

  Dragi părinți, dacă copilul nu manifestă frică de întuneric sau de creaturi imaginare, nu este recomandat să îi citiți o poveste care i-ar sugera o astfel de teamă. Această poveste este potrivită pentru  probleme deja existente. 


Ema, o fetiță de 6 ani, urma să meargă la școală, era pregătită, știa să numere până la 10 și recunoștea aproape toate literele. Vorbea despre multe lucruri și cel mai mult îi plăceau cărțile și jocurile cu prietenii. Un singur lucru o necăjea și pe Ema, dar și pe părinții ei, încă dormea cu unul dintre părinți care făceau cu schimbul în fiecare noapte. 

Care credeți că era problema Emei? Desigur v-ați prins, frica de întuneric. În fiecare seară când se punea în pat, în mintea ei apăreau monștrii întunericului, în felurite forme, care mai de care mai urâte. Își imagina că ies din lada de jucării, din dulap sau de sub pat. Atunci striga să vină cineva sau mergea în patul lor.

Părinții au făcut multe încercări pentru a o ajuta pe Ema să doarmă singură, dar toate fără rezultat. Au stat de vorbă cu ea, au verificat împreună dulapurile, lada de jucării, s-au uita sub fiecare pat ca să îi arate că este totul în regulă, că în dulap sunt doar haine, în lada de jucării sunt doar jucării, sub pat sunt doar papucii de casă ai Emei. Ba mai mult, i-au redecorat camera, roz cu ponei și unicorni pe pereți exact cum și-a dorit, au schimbat mobilierul punându-i pe rafturi cele mai frumoase cărți, patul confortabil era exact cum l-a dorit, lampa de veghe colorată, dar nimic, Ema nu voia să doarmă singură și pace!

Într-o seară, în care părinții aveau invitați la cină, Ema s-a dus mai devreme la culcare și-a propus din nou, a o suta oară, să doarmă singură. S-a pus în pat, a închis ochii strâns, iar la un moment dat a auzit un zgomot care venea de sub pat. S-a speriat foarte tare, a țipat și a dat să iasă din cameră, a ezitat puțin deoarece îi era jenă de invitați, dar nu a mai apucat, de sub pat a ieșit o creatură, țipând la fel de tare și fiind la fel de speriată ca și Ema. Creatura era mică și nici pe departe nu arăta ca și cele din imaginația ei, era pufoasă ca un norișor, chiar drăguță, imaginează-ți o vată de zahăr multicoloră! Tremura îngrozitor de tare. Ema văzând creatura cât e de speriată și cum tremura, s-a mai liniștit și a întrebat:

- Tu cine ești?

- Sunt Pui de Somn! spuse șoptit acesta.

- Ești la fel de speriat ca mine, Pui de Somn! spuse Ema. Tu de ce te-ai speriat așa?  

- Părinții mei au decis să mă lase să dorm singur sub patul tău, ei zic că sunt mare acum, dar mie mi-e frică de copii! Nu am văzut niciodată copii și îmi imaginam că sunt monstruoși. M-am speriat când ai intrat în cameră, ai capul și ochii așa mari, mâinile atât de lungi și părul foarte negru, pe când eu sunt atât de mic și pufos.

Ema și Pui de Somn au început să povestească și au realizat că amândurora le era teamă de același lucru: frica de ceva necunoscut.

Pe parcurs și-au pierdut frica amândoi, au început să se cunoască mai bine, ba chiar au devenit buni prieteni. Ema îi povestea și îi arăta în cărți animalele din junglă și savană, iar Pui de Somn îi povestea despre stelele blânde și luminoase care veghează toți copiii noaptea când dorm, despre liniștea care cuprinde întreg pământul, despre luna ca o lampă de veghe care luminează visele copiilor. 

În fiecare seară stăteau astfel de vorbă, Ema în pat și Pui de Somn sub pat, Ema nu se mai gândea să-și cheme părinții. Creaturile întunericului din mintea ei au căpătat alte forme! Mai drăguțe, mai pufoase și mai blânde.

- Bună dimineața, Ema! A fost prima ta noapte singură, în camera ta! Bravo! Cum a fost? întrebă cu blândețe mama.

Ema s-a uitat sub pat, dar acolo erau doar papucii ei roz.

- Am avut un vis interesant! Noaptea a fost drăguță și pufoasă! De acum încolo voi dormi singură, spuse Ema și un zâmbet larg i s-a așezat pe chip.

 

Autor: prof. consilier școlar

Camelia Bîrsan

sâmbătă, 21 martie 2020

O POVESTE DESPRE HIBERNARE

  
                                                               
    Ursoaica Mașa și ursul Mișu au devenit părinții unui ursuleț minunat căruia i-au pus numele Mișa. Erau topiți după el, toate zilele le petreceau la plimbări lungi în pădure să adune zmeură și miere de la albinele care își făceau stupurile pe crengile copacilor bătrâni. Se amuzau teribil când Mișu era atacat de albine în încercarea de a face rost de miere pentru cei dragi. În weekenduri se întâlneau cu alte familii de urși, iar copii se jucau prin poienițele pădurii sub atenta supraveghere a părinților. Uneori făceau drumuri mai lungi prin pădure să-și viziteze bunicii care îi așteptau cu zmeură aromată și proaspăt culeasă. 
Toamna a venit și zilele s-au răcit iar părinții lui Mișa au început să devină preocupați, erau pentru prima dată părinți și trebuia să îl pregătească pe acesta pentru prima hibernare. Mișa era tare jucăuș, plin de energie și știau că perioada hibernării va fi o adevărată provocare pentru micul ursuleț.
Într-una din zile Mașa și-a chemat copilul la ea și îi spuse cu o voce blândă:
- Mișa, în curând vom începe să jucăm un joc.
- Super, îmi plac jocurile!
- Știu dragul meu, dar acest joc va fi diferit, se numește ,,Hibernarea”.
- Ce înseamnă hibernare?
- Înseamnă o perioadă mai lungă în care vom sta doar în bârlog.
- Doar în bârlog? Și cum se joacă?
- Are reguli clare ca și toate jocurile, iar partea cea mai bună este că cel care ajunge la sfârșit va primi Marele Premiu.
- Un premiu? Ador premiile! Te rog să-mi spui mai repede ce trebuie să fac?
- Vom avea zilnic câte o provocare, iar la sfârșitul zilei cel care va face față provocării fără să se lamenteze va primi o recompensă dulce.
- Îmi place dulce! Care sunt provocările?
- Cea mai mare provocare este să nu ieșim deloc din bârlog, poate doar tata pentru urgențe. Alte provocări ar fi să jucăm diferite joculețe, să învățăm cântecele ursuleților răbdători, să stăm îmbrățișați câteva minute pe zi, să citim din cărțile trimise de bunici, cel puțin 10 pagini în fiecare zi, să facem gimnastică în bârlog ca să ne menținem în formă, să mâncăm mai puțin ca să ne ajungă mâncarea până la finalul jocului, să asculți poveștile din copilăria noastră, să desenăm, să ne uităm în albumele de fotografii făcute până acum, să ne uităm la filmele cu Winnie de Pluș pe care toți ursuleții le adoră.
- Pare interesant! spuse Mișa încântat. Mamă, dar pot să îmi invit prietenii la mine să jucăm împreună Hibernarea?
- Nu dragul meu, acest joc se joacă doar în familie, fiecare familie de urși îl joacă doar în bârlogul lor. De fapt Premiul cel Mare de la final acesta va fi: vei putea ieși să te reîntâlnești cu prietenii tăi și în plus îți vei petrece două săptămâni la bunici împreună cu verișorii tăi. Ce zici, încercăm?
- Dar cât va dura să ajung la final?
- Va dura o perioadă mai lungă, dar vom fi împreună și asta e tot ce contează, spuse Mașa încă preocupată.
- Și ce se întâmplă, mami dacă nu respect regula și ies din bârlog?
- Din cauza frigului de afară ai putea să te îmbolnăvești, să ne îmbolnăvești și pe noi, iar noi am putea îmbolnăvi iepurașii sau căprioarele, nu vrem asta, nu? Mai mult, perioada în care ar trebui să stăm bolnavi în bârlog s-ar prelungi.
- Accept provocarea! Să stăm acasă, să jucăm jocul hibernării!
            Mașa răsuflă ușurată, știe că nu va fi ușor, că va trebui să aibă multă răbdare, dar la final Totul va fi bine!

Autor: Camelia Bîrsan

sursa foto: Rareș Anghel
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2867792469966853&set=a.975051755907610&type=3&theater