MAGICIANUL ALFREDO

 Alfredo era un magician adorat de toţi copiii, săptămânal dădea spectacole pentru ei în sala de spectacole din centrul oraşului. De-a lungul timpului şi-a perfecţionat numerele de magie, dar cele mai cerute şi aplaudate de copii erau numerele cu porumbei şi cel cu iepuraşul scos din pălărie.

Era duminică dimineaţa, peste două ore începea un nou spectacol pentru copii. Alfredo s-a dus ca de obicei să hrănească porumbeii şi să-i pregătească pentru spectacol, dar când a deschis uşa coteţului în care ţinea porumbeii nu-i veni să creadă… nici urmă de porumbei.

      - Nu pot să cred, unde s-au dus? Precis cineva le-a deschis uşa! Acum ce fac, mai sunt doar două ore până la spectacol, biletele sunt toate vândute… Ce mă fac?

Alarmat, s-a dus să pregătească iepuraşul pentru spectacol, dar când deschise cuşca rămase încremenit, iepuraşul era lungit pe podea, era foarte bolnav, abia dacă mai respira.

      - Iepuraş, te rog ridică-te, porumbeii au zburat, tu eşti singura mea salvare, ştii că avem spectacol şi mai ştii că Alfredo niciodată nu şi-a dezamăgit spectatorii. Te implor iepuraş! Dar iepuraşul nu putea nici măcar să-şi mişte lăbuţa.

          - Voi căuta un doctor, însă acum… vai ce mă fac! Cum mă voi prezenta în faţa copiilor? Cred că ar fi mai bine să îmi fac bagajele şi să plec departe… ,dar cum să plec…, ce vor spune toţi…?  Şi mai sunt doar două ore! Este absolut îngrozitor ceea ce mi se întâmplă! Sunt pierdut, de numele meu se va alege praful! se văită magicianul.

     Era atât de trist cum nu mai fusese demult, s-a aşezat în genunchi în faţă cuştii iepuraşului şi cu capul în mâini a rămas aşa, uitat, o jumătate de oră. 

       -  Dar stai! Nu e totul pierdut! Trebuie să existe o soluţie, dacă stau aici, și mă tângui, nu se va schimba nimic, trebuie să mă gândesc la ceva pentru spectacol, doar sunt magician! A spus plin de încredere Alfredo.

            A intrat val-vârtej în casă şi s-a năpustit la lada în care îşi ţinea cele necesare pentru spectacol. A răsturnat totul pe podea, dar din păcate nimic nu era potrivit pentru un spectacol de magie oferit copiilor, însă nu s-a mai lăsat pradă disperării.

          - Hai Alfredo, gândeşte-te la ceva! Ce le place copiilor…hmmm?... Asta e! Am găsit! Sunt Alfredo Magicianul şi sunt salvat! 

..........................................................................................................................................................

-               -  Alfredo! Alfredo! Alfredo!

          Toată sala vuia, aplauzele nu mai conteneau, în câteva secunde cortina se va ridica, dar acum Alfredo era liniştit, ştia că va fi bine, la începuturile carierei era foarte apreciat acest număr, dar pe parcurs renunţase la el.

           -  Bună seara copii! Bună seara părinţi și bunici! Azi vă voi prezenta altceva, ceva diferit de ceea ce aţi văzut până acum la spectacolele lui Alfredo, un număr nou nouţ, ia să vedem ghiceşte cineva?

            -    Este vorba despre.... (Intrebare pentru copil: Care crezi că a fost soluţia găsită de magicianul Alfredo? aici copilul va prezenta opţiunea personală, încurajați copilul să propună cât mai multe soluții. Succes!) ……....................................................................................................................................................………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

      -  Doamnelor şi domnilor, în seara aceasta, pun pariu, copiii nu se vor mişca din scaune. Un ropot de aplauze a făcut ca sala să vuiască.

      Spectacolul a durat o oră iar copiii au fost foarte încântaţi de noul spectacol al lui Alfredo.           

Alfredo a plecat acasă mulţumit, reuşise să ducă la bun sfârşit spectacolul! Acest număr a ieşit mai bine decât se aşteptase. 

- Acum mă pot ocupa de iepuraş şi de găsirea porumbeilor. Ce zi plină de întâmplări interesante!

P.S. Iniţial povestioara a avut un final scris, dar copilul meu nu a fost prea încântat şi m-a întrebat dacă poate să găsească o altă soluţie pentru Alfredo, astfel mi-a venit ideea de a lăsa la latitudinea fiecărui copil să încheie povestea într-un mod cât mai personal şi creativ! Succes!

Autor:

Camelia Bîrsan

ARTĂ, nu glumă ! Şi aşa ne petrecem noi timpul liber!

Oiţă la păscut(din discuri demachiante)

urs polar pe iceberg

om de zapada cu picioare ca să poată umbla

idee de la (Castelino -club pt copii -Timişoara)

Scut cu blazonul familiei pt. neînfricatul cavaler

maşină de epocă

primavara

Fluturaş 

colaj 

 Elefănţel 

CADOUL POTRIVIT PENTRU MAMA

         

  -    De ce stai singur aici băieţel? Întrebă iepuraşul curios.

          -    Păi  nu pot să mă întorc acasă până când găsesc cel mai potrivit cadou pentru mama mea. Ştii mâine este 8 Martie, e ziua mamei şi vreau să-i fac o surpriză dar nu ştiu ce…, mă poţi ajuta iepuraşule?

        -    Eu nu mă prea pricep la cadouri, ultima dată i-am dăruit mamei mele o tartă de morcovi, crezi că mamei tale i-ar plăcea?

        -  A! nu prea cred, nu e ceea ce caut, spuse băieţelul supărat.

        -  Dar stai, am o idee, ştiu cine ne poate ajuta, vino băieţel.

         Au plecat amândoi la drum şi s-au oprit după câteva minute de mers la scorbura unui copac, iepuraşul a bătut la uşă discret. In uşă s-a ivit o vulpe roşcovană foarte cochetă.

        - Hei, ce mi-ai adus iepuraşule? se încruntă puţin vulpea.

       - Acest baieţel caută cel mai potrivit cadou pentru mama lui, m-am gândit că l-ai putea ajuta, tu eşti aşa isteaţă! spuse iepuraşul să o îmbuneze pe vulpiţă.

        - Păi chiar sunt, eu cred că cel mai potrivit cadou ar fi…, un şirag de mărgele spuse triumfătoare vulpea.

       -  Oh, mă tem că nu este ceea ce caut, mama are atâtea mărgele acasă, îi plac într-adevăr dar nu, nu mărgele, vreau altceva pentru mămica mea, spuse necăjit băieţelul.

      -  Stai aşa, ştiu cine ne-ar putea ajuta, veniţi după mine, vom ajunge îndată, spuse vulpea în timp ce închidea uşa vizuinii. Să mergem după aceste urme! Sunt urmele căprioarei, am văzut-o trecând mai devreme pe aici, precis paşte în poieniţă, spuse vulpea.

          Toţi trei au luat-o pe urmele căprioarei şi au găsit-o nu peste mult timp în poieniţă.   
       -  Bună ziua căprioară, spuse vulpea.

       -  Bună să vă fie inima prieteni, se pare că doriţi să ne jucăm.

       - Nu chiar, acest băieţel vrea să-i ofere un cadou mamei sale şi nu ştie care ar fi cel mai potrivit cadou, îl poţi ajuta? Întrebă vulpea roşcovană.

      - Un cadou, desigur, mamei mele i-am cumpărat odată o cărticică şi a fost foarte încântată, ce crezi băieţel, mămica ta ar fi?

       - Ce idee grozavă, o carte! Ii plac cărţile grozav de mult, sigur s-ar bucura…dar…oh, nu cred că e totuşi cel mai potrivit cadou, mama cumpără cărţi mereu, eu vreau să-i ofer ceva special, vreau altceva, ceva…ceva… nu ştiu ce spuse trist băieţelul.

       -  Nu te întrista, te vom ajuta spuse căprioara, am nişte prietene minunate care locuiesc în apropiere, veniţi după mine sigur ne vor ajuta, ele ştiu multe lucruri. Veniţi prieteni! spuse căprioara care porni sprintenă la vale cu tot alaiul după ea.

      - E cineva acasă? strigă căprioara când au ajuns sub un copac uriaş. O veveriţă îşi iţi capul din scorbură, apoi încă una.

       -  Bună sprintenă căprioară, ce de musafiri ne-ai adus! Vă putem ajuta cu ceva, întrebară deodată veveriţele.

        -   Acest băieţel doreşte să-i facă o surpriză mamei de ziua ei şi nu ştie ce, vrea ceva mai special, ce ziceţi, aveţi vreo idee? 
         -    Eu cred că cel mai potrivit şi delicios cadou ar fi o ciocolată plină, plină cu alune spuse una dintre veveriţe iar cealaltă o aprobă imediat.

        -   Ar fi un cadou delicios, într-adevăr,  dar totuşi nu e cel mai potrivit pentru mama mea! spuse deznădăjduit băiețelul. Cred că nu voi reuşi să găsesc nimic până mâine, se pare că nimeni nu mă poate ajuta. 
        - Dar stai, vom merge împreună până la bufniţă, ea este cea mai înţeleaptă şi cu siguranţă va ştii să te îndrume, locuieşte singură în apropiere, veniţi după noi.

        Veveriţele au început să ţopăie înaintea grupului, iepuraşul, vulpea, căprioara şi băieţelul le urmau în tăcere. “Sper să mă ajute bufniţa, vreau să fie un cadou special la fel ca şi mama mea”, îşi spunea băieţelul în gând în timp ce îşi urma noii prieteni.

-      -  Doamnă Bufniţă, sunteţi acasă? strigă una dintre veveriţe sub un copac uscat.

        -  Hei cine îmi strică somnul? întrebă morocănoasă bufniţa.

-      -  Suntem noi veveriţele împreună cu prietenii noştri, avem nevoie de ajutorul tău, vino până jos te rugăm.

        -  Cum vă pot ajuta eu? întrebă bufniţa. 

        -  Acest băieţel caută cel mai potrivit cadou pentru mama sa, ideile noastre se pare că nu sunt cele mai bune  aşa că am venit la tine. 

       - Hm, un cadou zici, pentru mama ta? Spune-mi te rog băieţel cum este mama ta, întrebă bufniţa în timp ce îşi potrivea ochelarii pe nas.

        -  Mama mea e cea mai bună mamă, cea mai iubitoare, cea mai frumoasă, este înţelegătoare,  generoasă,  harnică, curajoasă, puternică, mă învaţă multe lucruri minunate, mama este …este minunată, este sacrificiu, este bunătate, este iubirea infinită, aşa e mama mea şi vezi tu, de aceea vreau un cadou special.

       -  Am înţeles! Uite băieţel care e cel mai potrivit cadou, vei merge şi vei culege un bucheţel de flori, nu contează de care flori, doar să fie culese de tine, mâine când te vei trezi îi vei spune toate lucrurile pe care mi le-ai spus mie despre EA din tot sufleţelul tău, o vei îmbrăţişa cu drag şi dacă vrei îi poţi cânta un cântecel despre ea, despre mămica ta, spuse bufniţa înţeleaptă. 

      -  Şi crezi că va fi de ajuns doar atât? Ajunge doar să-i spun cât de mult înseamnă pentru mine? întrebă băieţelul.

     -  Mamelor asta le place cel mai mult. Crede-mă, este cel mai potrivit cadou pentru această zi dragul meu, obiecte îşi pot cumpăra şi singure. Vei vedea mâine!  
      -  Dragă bufniţă, eşti atât de înţeleaptă spuse veveriţele.

      -  Vă mulţumesc tuturor pentru ajutor. Cu siguranţă mâine va fi o zi minunată iar mama mea va fi cea mai fericită mămică.

Autor: Camelia Bîrsan

    

Iepuraşul Ruba pe tărâmul lui...Te rog frumos şi Mulţumesc

Doar urmele roţilor bicicletei se mai vedeau pe colbul umezit de ploaie al drumului de ţară. Iepuraşul Ruba intrase în viteză, fără să-şi dea seama, în pădurea de la capătul lanului de grâu, pădure în care nu mai intrase niciodată până acum.
- Ce mai prieteni! Oare ne putem numi prieteni? Mereu ne certăm! Bombănea Ruba furios în timp ce se avânta în pădure.
- Dacă mi-aş găsi şi eu nişte prieteni adevăraţi cu care să mă joc fără să ne certăm! Oare sunt iepuraşi care nu se ceartă niciodată? Nu prea cred! Continuă el la fel de furios.
        Iepuraşul Ruba avea mulţi prieteni de joacă iepuraşi, se adunau cu toţii de bună dimineaţa la locul lor special de joacă dar nu trecea mult timp şi începea cearta, ba se îmbrânceau când urcau scara toboganului, ba ţipau unii la alţii când unul dintre ei uita regula jocului, ba se certau de la jucării, ba care să fie conducătorul jocului, ba câte unul trişa la jocuri şi câte şi mai câte iar ei plecau mereu îmbufnaţi şi nemulţumiţi acasă şi nu îşi mai vorbeau până a doua zi, când o luau de la capăt.
      - Nu voi mai merge să mă joc cu ei, mai bine să rămân singur acasă sau să hoinăresc cu bicicleta toată ziua, m-am săturat! Suspina Ruba în timp ce îşi continua grăbit drumul prin pădure.
         Astăzi se certase rău de tot cu doi iepuraşi deoarece i-au luat bicicleta de lângă gard fără să îi spună iar el săracuţul a căutat-o peste tot timp de o oră, toţi ceilalţi râdeau de el şi spuneau într-una că nu ştiu nimic despre dispariţia bicicletei. Atât de furios a fost când iepuraşii s-au întors râzând încât i-a îmbrâncit iar aceştia au căzut de pe bicicletă, Ruba s-a urcat pe ea şi a luat-o la sănătoasa în ameninţările acestora.
       - Ce interesant, oare unde mă aflu? Nu cunosc aceste locuri, cred că sunt pentru prima dată pe aici! Cred că ar fi bine să fac cale întoarsă, zise Ruba puţin nedumerit.
        Dar nu se întoarse mai mult de câţiva metri că i se păru că aude glasuri de copii venind de undeva din partea dreaptă, a schimbat direcţia şi a început să pedaleze cu putere, glasurile se auzeau din ce în ce mai clar. Ruba a ajuns lângă un gard înalt iar de acolo putea să vadă ce se petrece înăuntru fără ca cineva să-l observe. Imediat şi-a dat seama că este lângă un loc de joacă al altor iepuraşi pe care nu-i cunoştea deloc. Şi ce frumos se jucau! Făceau schimb de jucării fără să se certe, stăteau la rând să se urce pe scara toboganului, râdeau împreună şi…foloseau mereu nişte cuvinte pe care el nu le înţelegea deloc.
       - Cred că vorbesc în altă limbă, eu nu am auzit aceste cuvinte niciodată! E timpul să intru şi eu, poate vom deveni prieteni! Îşi spuse Ruba plin de speranţă.
       Ruba îşi făcu curaj, intră înăuntru şi sări direct pe tobogan fără să ţină cont de faptul că erau câţiva iepuraşi la rând.
       - Hei! Ce crezi că faci iepuraşule? Nu e voie să faci aşa ceva! Spuse un iepuraş alb.
       - Nu? Cum adică? Întrebă puţin nedumerit Ruba.
      - Păi… trebuia să ceri voie! Şi nici măcar nu ai salutat când ai intrat în parcul nostru. Spuse un altul cu blăniţă cafenie.
       - Să cer ce…?... voie? Ce înseamnă asta? Întrebă Ruba.
      - Adică să spui Te rog frumos sau îmi daţi voie şi mie vă rog, spuse o fetiţă iepuraş cu fustiţă şi fundiţe roz la urechi.
      - Iar după ce primeşti ceea ce doreşti spui Mulţumesc! Adăugă un alt iepuraş cu blăniţă gri.
     - Este prima dată când aud asta, eu nu cunosc cuvintele acestea, puteam să jur că sunt din altă limbă, voi aşa spuneţi mereu?
   - Desigur! Spuseră în cor iepuraşii. Aici suntem pe tărâmul lui ...Te rog frumos şi Mulţumesc.
     - Tărâmul lui Te rog frumos şi Mulţumesc? Şi nu vă certaţi niciodată? Întrebă Ruba.
     - Să ne ce?...să ne certăm? Ce înseamnă asta? Întrebă iepurașul cafeniu.
     - Adică să vă jigniţi, să vă îmbrânciţi, să ţipaţi unii la alţii, cam asta înseamnă, zâmbi puţin încurcat Ruba.
   - Nuuuuuu! De ce să facem asta? Nu este nevoie, noi vorbim frumos, împărţim frăţeşte jucăriile, ne aşteptâm rândul când este nevoie, ne alegem pe rând conducatorii de joc, salutăm când ne întâlnim, ne cerem scuze când greşim. Spuse fetiţa iepuraş.
       - Şi rămâneţi mereu prieteni? Chiar şi după ce plecaţi de la joacă?
    - O, da! Uneori ne petrecem restul serii acasă la careva dintre noi. Ne uităm la filme, citim pe rând poveşti, ne facem temele împreună şi alte lucruri interesante, spuse iepuraşul cel gri.
      - Ce frumos! La mine acasă lucrurile nu se întâmplă aşa, noi nu ştim să ne comportăm frumos, mereu ne certăm apoi devenim furioşi, aşa eram eu când am intrat în pădurea voastră, tocmai mă certasem cu prietenii mei care mi-au luat bicicleta fără să mi-o ceară. Dacă ar fi spus te rog... sigur că le-aş fi dat-o. Spuse Ruba încântat de soluţia găsită.
     - Vezi, e mai uşor decât credeai, te rog şi mulţumesc sunt cuvinte magice, dacă te vei obişnui să le foloseşti vei avea o mulţime de prieteni şi nu te vei certa cu ei. Spuse iepuraşul cu blăniţă albă.
      - Mâine dimineaţa le voi spune prietenilor mei despre întâlnirea cu voi şi le voi povesti tot ceea ce am auzit de la voi despre ce înseamnă să fii un bun prieten, cu siguranţă că voi izbuti să schimb lucrurile încet, încet în grupul nostru cu ajutorul cuvintelor magice.
      - Sunt sigură că va fi mult mai bine şi pe tărâmul tău. Spuse iepuraşul fetiţă.
     - Mi-ar place să mai rămân cu voi dar familia mea locuieşte departe de aici şi va trebui să mă întorc cât mai curând acasă. Vă mulţumesc iepuraşi pentru prietenia şi sfaturile voastre.
     - Cu plăcere Ruba! Vezi că nu e greu deloc să spui mulţumesc, te mai aşteptăm pe la noi.
     - E chiar simplu şi ...atât de plăcut! La revedere!
       Ruba, pe jumătate ridicat din şa, apăsa cu putere pedalele bicicletei, copacii treceau în viteză pe lângă el, era atât de impresionat de întâlnirea din pădure, de abia aştepta să vină dimineaţa să le arate tuturor că există soluţii pentru ca ei să nu se mai certe şi să devină prieteni adevăraţi.

Respectul începe cu te rog frumos şi mulţumesc frumos….!

Autor,
Camelia Bîrsan

Poveste din grădina cu varză

    Intr-o grădină cu varză, pe lângă alte vietăţi, trăiau doi melci. Se ştiau din copilărie, se înţelegeau de minune, se jucau împreună şi chiar mâncau mereu împreună din aceeaşi varză. Pe unul îl chema Nupot, iar pe celălalt Nuştiu.

Într-una din zile pe când înfulecau ultima frunză a ultimei verze din gradină, Nupot spuse cu voce stinsă:

-         Crezi că ar trebui să ne mutăm într-o altă grădină?

-         Nu ştiu! Spuse Nuştiu.

-      Am auzit că mai este una plină ochi cu varză prin partea locului, mi-a şoptit ieri o coropişniţă când a ieşit să ia o gură de aer, dar eu sunt atât de lent, cred că nu pot să ajung până acolo, mi-ar lua o veşnicie, se smiorcăi Nupot.

-          O! Ce vom face amice? Ce trist sfârşit vom avea, vom muri de foame! Eu nu ştiu pe unde am putea s-o luăm ca să găsim grădina cea nouă, se văită şi Nuştiu.

-      Şi eu sunt atât de neajutorat, niciodată nu am putut face nimic bun, cum aş putea face acum ceva atât de nou şi dificil - o călătorie! Spuse Nupot.

-       Cred că cel mai bun lucru pe care l-am putea face ar fi să închidem ochii şi să ne imaginăm că suntem în grădina cea nouă, spuse Nuştiu.

-         Eu cred că nici asta nu pot! Spuse Nupot.

-      Hei...! Voi, melcilor! Ia nu vă mai smiorcăiţi! Tună o voce groasă din     spatele gardului.

-        Oare cine o fi? Întrebă speriat Nupot.

-        Nu ştiu! Spuse Nuştiu!

Amândoi melcii s-au retras înspăimântaţi în cochiliile lor, iar cu ochii din corniţe spionau împrejurimile grădinii.

-   Hei smiorcăiților, ieşiţi afară! Sunt paşnică, nu vreau să vă fac rău, continuă musafirul neaşteptat.

-         Tu cine eşti? Întrebă Nupot.

-        Sunt Voi-Încerca, o broască ţestoasă super obosită şi înfometată, sunt pe drum de un an încheiat, am pornit dintr-o insulă plictisitoare pentru a-mi face prieteni noi şi a cunoaşte locuri văzute doar în cărţi, pe voi cum vă cheamă?

-         Eu sunt Nupot, iar el este Nuştiu!

-         Ha, ha, ce nume potrivite aveţi!

-         Chiar aşa?

-     Perfecte aş zice cu felul vostru de a fi. Am stat zece minute şi m-am minunat de conversaţia dintre voi, grădina de care vorbeaţi este la doi paşi de aici, aseară am poposit acolo, ce credeţi că veţi câştiga dacă vă plângeţi şi smiorcăiţi aici, vă spun eu: NIMIC! Măcar aţi încercat să căutaţi altă grădină?

-      Păi cum să facem, eu nu pot să mă deplasez decât foarte încet, când crezi că aş putea ajunge? Spuse Nupot.

-         Iar eu nu ştiu drumul până acolo, poate ne rătăcim, adăugă Nuştiu.

-      Mare scofală, eu sunt la fel de lentă ca un melc şi nu am ştiut drumul dinainte de a pleca, dar pur şi simplu am încercat şi iată-mă aici, am călătorit peste două mări şi zece ţări şi încă nu vreau să mă opresc, după ce voi vedea toată lumea mă voi întoarce înapoi acasă, probabil voi fi bătrână atunci, dar ce contează.

-       Şi cum ai făcut asta? întrebă Nupot.

-     Mi-am pus în gând că voi reuşi doar dacă încerc, iar atunci când m-am gândit să abandonez mi-am amintit din nou că doar de mine depinde să îmi împlinesc visul de a vedea lumea şi a-mi face prieteni noi.

-   Adică doar noi putem face să ajungem la grădina cu varză? întrebă Nuştiu.

-       Şi ajunge doar să încercăm? întrebă şi Nupot.

-     Exact prieteni, ce vă costă să încercaţi, nimic, hai nu mai staţi, grădina vă aşteaptă, eu voi scrie despre întâlnirea cu voi în jurnalul meu de călătorie.

-    Pare mai simplu decât credeam! Mulţumim că ne-ai ajutat să vedem altfel lucrurile, haide Nuştiu... la drum, vom încerca chiar dacă călătoria va dura câteva zile, spuse Nupot.

-      Mulţumim ţestoasă Voi-Încerca, dacă vom greşi drumul o vom lua de la capăt, acum ştim ce să facem.

-       Mă bucur că v-am fost de folos, drum bun melcilor!

 Autor: Camelia Bîrsan