Fetiţa care nu credea în zâne

A fost  odată ca niciodată o fetiţă  pe care o chema Adela, era o fetiţă  foarte frumoasă şi îi plăcea tare mult la şcoală unde avea o mulţime de prieteni, locuia împreună cu părinţii ei într-o casa frumoasă,  la marginea unui oraş foarte mare. In ultima vreme Adela era tare supărată deoarece părinţii erau mai tot timpul plecaţi de acasa cu treburi de serviciu. Uneori era atât de tristă încât se închidea în camera ei şi plângea ca să nu o vadă nimeni şi îşi zicea că sigur părinţii nu o mai iubesc deoarece nu mai stau prea mult acasă ca şi alţi părinţi ai prietenelor ei, ea fiind nevoită să petreacă  mai mult timp cu bona.

Intr-o zi, pe când facea curăţenie în camera ei, a descoperit o carte mai veche, probabil fusese a mamei, pe care nu o mai văzuse până atunci,a deschis-o şi ce să vezi: era o carte cu zâne.

- Ha, ha, zâne!? ce prostie să crezi în zâne, acum ştiu că nu există, cred că orice copil ştie acest lucru.

Dar nici nu termină bine de zis că în faţa ei şi apăru o zână, cu o rochie superbă din matase verde cu floricele crem, cu părul, tot bucle lăsat pe spate, de culoarea spicelor coapte de grâu şi avea în mână acel băţ magic, şti tu care, bagheta!

Adela s-a dat un pas în spate dar nu s-a pierdut cu firea, i-a zâmbit şi  vădit încurcată întrebă:

-         Chiar eşti zână adevărată ?

-         Am înţeles că nu crezi în zâne, aşa e?

-         Păi …hm,…păi, acum nu mai ştiu ce să spun.

-         Bun, acum haide să facem o demonstraţie, puneţi trei dorinţe iar eu ţi le voi îndeplini.

-         Ce interesant! Pot începe deja ?

 Adela nu se abţinu şi bătu din palme bucuroasa, îşi zise în sinea ei  “Trei dorinţe, nu pot să cred, oare mă va crede cineva, fetele ar fi invidioase acum”.

 -   Bine, am să încep cu prima, vreau să am o camera nou –nouţă, zugrăvită, cu mobilier nou, jucării şi cărţi noi aşa ca în filme.

            Zâna scutură bagheta şi ce să vezi, camera se transformă  brusc într-o alta cu totul schimbată, Adela nu se abţinu şi chiui de bucurie, se freca la ochi dar camera noua era acolo şi gata.

            - A doua dorinţă te rog, zise zâna cu bunătate.

            - Aş dori o rochie la fel ca şi a ta.

            - Nimic mai simplu pentru o zâna. Invârti bagheta în aer şi rochia era deja aşezata pe pat, identică cu a sa.

            Adela se frecă cu neîncredere la ochi dar rochia era acolo în continuare. NU mai putea de bucurie.

-         Şi acum ultima dorinţă te rog.

-         Ultima dorinţa este ca părinţii mei să fie  mereu lânga mine.

Zâna stătu puţin pe gânduri şi apoi zise.

            -   Păi asta nu pot !

            -   Cum adică nu poţi? Nu spuneai chiar tu că poţi orice?

            -   Pot orice într-adevăr dar dorinţa aceasta e demult şi tot timpul îndeplinită iar eu nu pot îndeplini o dorinţă gata îndeplinită, înţelegi?

            - Nu, nu înţeleg .

            - Să-ţi explic, părinţii tăi sunt mereu lângă tine, chiar dacă  nu sunt mereu acasă nu înseamnă că nu sunt mereu lângă tine, chiar în acest moment ei se gândesc la tine, când sunt la serviciu ei se gândesc cum să facă sa ajungă cât mai repede acasa, ce surprize sa-ţi facă în fiecare zi şi de ziua ta, ce jocuri să va jucaţi împreună, şi cu colegii şi prietenii lor vorbesc doar despre tine, te laudă şi te admiră, sună saptămânal la şcoală să vorbească cu doamna învăţătoare ca şă ştie ce faci şi la şcoală, o sună zilnic de cel puţin trei ori pe bonă să întrebe dacă ai mâncat, dacă nu eşti bolnavă, dacă nu eşti tristă, se roagă în fiecare seară pentru tine să nu ţi se întâmple nimic rău, te poartă mereu în sufletul şi în gândul lor în orice călătorie pleacă. Iar dacă ei sunt deja mereu lângă tine eu cum pot face să fie mereu lângă tine? Aceasta dorinţă e demult îndeplinită, acum înţelegi?

            - Inţeleg, eu nici nu m-am gândit că ei pot fi lângă mine şi altfel decât prin prezenţă, acum îmi e puţin ruşine că am gândit aşa, cred că atunci când o să vină acasă am să-i strâng tare, tare în braţe pe amândoi şi am să le mulţumesc. Iţi mulţumesc şi ţie zână pentru că m-ai ajutat să vad că lucrurile stau altfel decât credeam eu.

            - Cu plăcere scumpa mea, acum trebuie să plec, mai sunt copiii la care trebuie să le deschid ochişorii sau să le îndeplinesc dorinţe. Pe curând!

            - La revedere zână bună !

       Acum Adela era altă fată, toata numai zâmbet, mai mulţumită şi deloc tristă şi se pregăti cu nerăbdare pentru întâlnirea cu părinţii ei.  

 Autor:  Camelia Bîrsan