joi, 12 noiembrie 2020

Ștefan, un copil obișnuit

 


Poveste ruptă din realitatea vremurilor!





    

        

        Ștefan este nou-venit în clasa a VI-a, după divorțul părinților, s-a mutat cu mama la bunici la țară. Imediat după mutarea în noua școală, Ștefan a fost o ţintă uşoară pentru colegii răutăcioși. În primele zile chiar s-a simțit bine, în centrul atenției, dar după primele două săptămâni lucrurile s-au schimbat radical pentru Ștefan.

      Câțiva colegi au aflat motivul mutării lui în sat şi au folosit această informaţie împotriva lui, spunând că tatăl lui nu vrea să aibă grijă de el şi că locuiește în condiții sărăcăcioase la bunici. Au răspândit zvonuri răutăcioase despre el şi le-au spus altor copii să nu fie prieteni cu el, să nu îl includă în jocurile lor din pauze pentru că miroase urât. Aceştia l-au insultat și umilit continuu, spunându-i că nu are condiții să se spele. Doi colegi au mers chiar și mai departe, au postat poze neplăcute şi clipuri video cu el, pe Facebook și pe Tik Tok. Un coleg pe nume Ionuț, i-a pus într-una din zile în ghiozdan un săpun spre amuzamentul tuturor, iar altădată, alți colegi, i-au luat sendvișul să vadă ce i-a pus bunica de mâncare. 

        Unora dintre colegi nu le plăcea ceea ce făceau colegii răutăcioși cu Ștefan, dar totuși nu au intervenit. 

      Ștefan se simte cumplit în noua școală, nu îndrăznește să spună dirigintelui sau mamei lui ce i se întâmplă. Uneori nu poate adormi, iar dimineața drumul spre școală este un calvar pentru el. Ștefan a devenit cu fiecare zi, tot mai trist, tot mai nefericit”.

Imaginează-ți că Ștefan a fost colegul tău de clasă, el s-a mutat în sat la bunici și învață în altă școală. Îți scrie un mesaj în care descrie situația prin care trece și te roagă să-i oferi sfaturi/ ajutorul pentru a face față situației. 


Autor: prof. Camelia Bîrsan

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Raporteaza orice incalcare a drepturilor de autor!