Capitolul 4 - Râul cel Mare

        Ajuns afară, pe Glup a început să îl preocupe un alt gând, oare cum va putea trece peste Râul cel Mare, ştia de la mama sa că acolo sălăşluieşte un şarpe uriaş şi nimeni din neamul lor nu s-a încumetat să se aventureze să-l treacă de la acel incident cu hârciogul dispărut în adâncuri.

            -  Oare ce or fi spus coioţii de dispariţia mea? se întrebă zâmbind.       

            După masă, Glup a mers să cerceteze locurile, a găsit tot felul de lucruri uitate de copii acolo pe mirişte: mingi sparte, zmee rupte, coarde uitate de fetiţe şi alte jucării stricate.

            Oare cum aş putea trece peste râu se întrebă iar, nici nu termină bine că îi şi veni o idee. V-am spus doar era un hârciog isteţ.

-      Bravo Glup, ţipă de bucurie, eşti cel mai grozav hârciog inventator!

            Glup adună toate lucrurile lăsate de copii şi începu să lucreze, ronţăia bucăţile de pânză de la zmee, a cusut apoi cu paie bucăţile între ele, coardele fetelor le-a tăiat în bucăţi egale iar la sfârşit...să vezi minunăţie! O parapantă frumos colorată aşa cum a văzut în revistele luate şi citite pe furiş din sertarele fraţilor săi mai mari.

            - Acum am nevoie doar de o movilă şi un vânt bun.

A căutat în împrejurimi cu băgare de seamă o ridicătură pentru a putea a-şi putea lua zborul, nu a durat prea mult apoi a mai aşteptat preţ de o oră să se stârnească un vânt bun pentru zbor.

-        La drum Glup, în curând ai să fii acasă !

            Glup s-a legat cu corzile parapantei de mijloc iar vântul l-a ridicat sus de tot, să fi mers cam o oră când din senin s-a pornit o furtună, Glup nu mai putea controla parapanta, pierdea altitudine, cobora cu rapiditate, Glup a închis ochii şi a aşteptat aterizarea.

            Buf, poc, pleosc, trosc, atât s-a auzit, Glup o deschis ochii şi s-a pipăit, era întreg, doar ochelarii îi sărise pe undeva, s-a desfăcut din legături şi să vezi minune…, era pe o epavă veche, epava unui vapor, fix în mijlocul Râului cel Mare şi deja se întunecase de-a binelea.

            - Of, ce ghinion, mai aveam atât de puţin, acum ce voi face, parapanta e stricată, în apă sălăşuieşte şarpele uriaş, eu sunt singur pe o epavă ruginită şi e noapte, voi găsi eu ceva, nu voi rămâne aici.

Chiar dacă era noapte Glup s-a dus în recunoaştere pe epavă, devenise curajos şi nimic nu îl mai speria, s-a plimbat pe punte dar nu a găsit nimic care să-l ajute la repararea parapantei, a coborât apoi nişte scări care scârţîiau înfiorător, la baza scărilor a găsit o uşa, a intrat în ceea ce părea a fi cabina capitanului.

Nişte ochi iscoditori îl urmăreau pas cu pas, Glup începu să caute prin sertare şi dulapuri neştiind că este urmărit.  

-   Buhu-uhu ! Glup sări cât colo.

        - Ce mai speriat ! Cine eşti ?

        - Eu sunt Bufniţa Rosalia, sunt stăpâna acestui loc, am auzit când ai sosit, ce doreşti de fapt? Ce cauţi aici nepoftit?

-   Vreau doar să găsesc ceva unelte pentru a repara parapanta cu care am aterizat aici, apoi voi  merge mai departe către casă, locuiesc în Întinsele Câmpii, sunt paşnic, nu vreau să-ţi fac niciun rău.        

-   Nici eu nu am de gând să îţi fac rău doar că nu ştiam cu ce gând ai venit aici, ba chiar ţi-aş cere ajutorul, prietenii mei liliecii sunt închişi de multă vreme în cala vaporului, nişte copii s-au jucat pe epavă şi au închis uşa la plecare, ei au rămas captivi acolo, nu mai pot ieşi, cred că sunt lihniţi de foame şi sete, vorbim prin pereţi în fiecare zi dar nu-i pot ajuta să iasă de una singură.

         - Te voi ajuta cu mare plăcere, du-mă acolo!

         -   Urmează-mă!

            Când am ajuns acolo am constatat că este o uşă grea de metal pe care doar noi doi nu puteam să o deschidem.

         - Trebuie să găsim ceva pe aici, ceva care să ne ajute să deschidem uşa, vino Rosalia să căutăm împreună.

            Am urcat din nou pe punte, am început să scotocim: parâme, vele rupte, ancora ruginită, steaguri sfâşiate, plase de pescuit, oare ce aş putea folosi? Nu aveam nici cea mai vagă idee, m-am gândit că ar fi o idee bună să îmi repar parapanta şi să plec după ajutoare dar am întârzia prea mult iar bieţii lilieci oricum suferă. Hai Glup trebuie să fie ceva!

         - Aha, am găsit Rosalia, îi vom salva pe prietenii tăi! Uite cârma vasului, e întreagă, nu s-a rupt, vom lega o parâmă lungă cu un capăt de ea iar cu celălalt de clanţa uşii de la cală, împreună vom învârti cârma iar aşa uşa se va deschide.

              - Ura Glup, a ţipat Rosalia şi a bâtut din aripi de bucurie!

        Ne-am apucat de treabă, nu a fost deloc uşor, amândoi am transpirat de la aşa efort, la un moment dat uşa începu să scârţîie şi încet, încet s-a dat la o parte, un puhoi de lilieci au ieşit de acolo în zbor.

        - Mulţumim Hârciogule, ne-ai salvat viaţa, eşti eroul nostru, mulţumim şi ţie Rosalia, eşti o  

adevărată prietenă, au spus ei după ce au ieşitdin cală.

    Cu toţii eram foarte fericiţi... şi obosiţi. Era deja dimineaţă, liliecii şi bufniţa s-au oferit să mă ajute să îmi repar parapanta doar că trebuia să aştept până se lasa din nou întunericul deoarece atât liliecii cât şi bufniţele doar noaptea pot ieşi afară, nu le place lumina. În acest timp le-am povestit aventurile călătoriei mele, erau foarte încântaţi cu toţii de istorisirile mele, apoi i-am întrebat de şarpele uriaş din Râul cel Mare şi de povestea care circula în ţinutul nostru.

                  - Ha, ha, şarpele uriaş nu există, e doar un mit Glup, spuse Rosalia.

                  - Cine ştie cum o fi sfârşit hârciogul vostru, adăugă un liliac.

                  - Nu e nimic în acest râu şi nu a fost niciodată, adăugă un altul.

                   - Doar un mit? Sunteţi siguri?

            Am râs cu toţii, apoi ei au povestit cum a eşuat vaporul şi cum au pus ei stâpânire pe epavă, nu le-a fost uşor, a trebuit să se bată cu nişte raci care încercau să invadeze epava.

           Aşa a trecut toată ziua, când a venit seara bufniţa împreună cu liliecii au plecat să-mi caute materialele necesare pentru reparaţii, au venit după câteva ore cu sfori, aţe, ace, sârme şi toată noapte am muncit, dimineaţa parapanta era pregătită de drum. Ne-am îmbrăţişat şi ne-am luat rămas bun.

                  - Rămâneţi cu bine dragilor!

                  - La revedere Glup, nu te vom uita niciodată!

                  - Poate ne vom revedea într-o bună zi.

            Vântul era prielnic pentru zbor, mi-am dat drumul de pe marginea punţii ruginite, vântul m-a ridicat sus, tot mai sus, abia îi mai zăream pe prietenii mei. Era o zi frumoasă şi călduţă.