Doar urmele roţilor bicicletei se mai vedeau pe colbul umezit de ploaie al drumului de ţară. Iepuraşul Ruba intrase în viteză, fără să-şi dea seama, în pădurea de la capătul lanului de grâu, pădure în care nu mai intrase niciodată până acum.
- Ce mai prieteni! Oare ne putem numi prieteni? Mereu ne certăm! Bombănea Ruba furios în timp ce se avânta în pădure.
- Dacă mi-aş găsi şi eu nişte prieteni adevăraţi cu care să mă joc fără să ne certăm! Oare sunt iepuraşi care nu se ceartă niciodată? Nu prea cred! Continuă el la fel de furios.
Iepuraşul Ruba avea mulţi prieteni de joacă iepuraşi, se adunau cu toţii de bună dimineaţa la locul lor special de joacă dar nu trecea mult timp şi începea cearta, ba se îmbrânceau când urcau scara toboganului, ba ţipau unii la alţii când unul dintre ei uita regula jocului, ba se certau de la jucării, ba care să fie conducătorul jocului, ba câte unul trişa la jocuri şi câte şi mai câte iar ei plecau mereu îmbufnaţi şi nemulţumiţi acasă şi nu îşi mai vorbeau până a doua zi, când o luau de la capăt.
- Nu voi mai merge să mă joc cu ei, mai bine să rămân singur acasă sau să hoinăresc cu bicicleta toată ziua, m-am săturat! Suspina Ruba în timp ce îşi continua grăbit drumul prin pădure.
Astăzi se certase rău de tot cu doi iepuraşi deoarece i-au luat bicicleta de lângă gard fără să îi spună iar el săracuţul a căutat-o peste tot timp de o oră, toţi ceilalţi râdeau de el şi spuneau într-una că nu ştiu nimic despre dispariţia bicicletei. Atât de furios a fost când iepuraşii s-au întors râzând încât i-a îmbrâncit iar aceştia au căzut de pe bicicletă, Ruba s-a urcat pe ea şi a luat-o la sănătoasa în ameninţările acestora.
- Ce interesant, oare unde mă aflu? Nu cunosc aceste locuri, cred că sunt pentru prima dată pe aici! Cred că ar fi bine să fac cale întoarsă, zise Ruba puţin nedumerit.
Dar nu se întoarse mai mult de câţiva metri că i se păru că aude glasuri de copii venind de undeva din partea dreaptă, a schimbat direcţia şi a început să pedaleze cu putere, glasurile se auzeau din ce în ce mai clar. Ruba a ajuns lângă un gard înalt iar de acolo putea să vadă ce se petrece înăuntru fără ca cineva să-l observe. Imediat şi-a dat seama că este lângă un loc de joacă al altor iepuraşi pe care nu-i cunoştea deloc. Şi ce frumos se jucau! Făceau schimb de jucării fără să se certe, stăteau la rând să se urce pe scara toboganului, râdeau împreună şi…foloseau mereu nişte cuvinte pe care el nu le înţelegea deloc.
- Cred că vorbesc în altă limbă, eu nu am auzit aceste cuvinte niciodată! E timpul să intru şi eu, poate vom deveni prieteni! Îşi spuse Ruba plin de speranţă.
Ruba îşi făcu curaj, intră înăuntru şi sări direct pe tobogan fără să ţină cont de faptul că erau câţiva iepuraşi la rând.
- Hei! Ce crezi că faci iepuraşule? Nu e voie să faci aşa ceva! Spuse un iepuraş alb.
- Nu? Cum adică? Întrebă puţin nedumerit Ruba.
- Păi… trebuia să ceri voie! Şi nici măcar nu ai salutat când ai intrat în parcul nostru. Spuse un altul cu blăniţă cafenie.
- Să cer ce…?... voie? Ce înseamnă asta? Întrebă Ruba.
- Adică să spui Te rog frumos sau îmi daţi voie şi mie vă rog, spuse o fetiţă iepuraş cu fustiţă şi fundiţe roz la urechi.
- Iar după ce primeşti ceea ce doreşti spui Mulţumesc! Adăugă un alt iepuraş cu blăniţă gri.
- Este prima dată când aud asta, eu nu cunosc cuvintele acestea, puteam să jur că sunt din altă limbă, voi aşa spuneţi mereu?
- Desigur! Spuseră în cor iepuraşii. Aici suntem pe tărâmul lui ...Te rog frumos şi Mulţumesc.
- Tărâmul lui Te rog frumos şi Mulţumesc? Şi nu vă certaţi niciodată? Întrebă Ruba.
- Să ne ce?...să ne certăm? Ce înseamnă asta? Întrebă iepurașul cafeniu.
- Adică să vă jigniţi, să vă îmbrânciţi, să ţipaţi unii la alţii, cam asta înseamnă, zâmbi puţin încurcat Ruba.
- Nuuuuuu! De ce să facem asta? Nu este nevoie, noi vorbim frumos, împărţim frăţeşte jucăriile, ne aşteptâm rândul când este nevoie, ne alegem pe rând conducatorii de joc, salutăm când ne întâlnim, ne cerem scuze când greşim. Spuse fetiţa iepuraş.
- Şi rămâneţi mereu prieteni? Chiar şi după ce plecaţi de la joacă?
- O, da! Uneori ne petrecem restul serii acasă la careva dintre noi. Ne uităm la filme, citim pe rând poveşti, ne facem temele împreună şi alte lucruri interesante, spuse iepuraşul cel gri.
- Ce frumos! La mine acasă lucrurile nu se întâmplă aşa, noi nu ştim să ne comportăm frumos, mereu ne certăm apoi devenim furioşi, aşa eram eu când am intrat în pădurea voastră, tocmai mă certasem cu prietenii mei care mi-au luat bicicleta fără să mi-o ceară. Dacă ar fi spus te rog... sigur că le-aş fi dat-o. Spuse Ruba încântat de soluţia găsită.
- Vezi, e mai uşor decât credeai, te rog şi mulţumesc sunt cuvinte magice, dacă te vei obişnui să le foloseşti vei avea o mulţime de prieteni şi nu te vei certa cu ei. Spuse iepuraşul cu blăniţă albă.
- Mâine dimineaţa le voi spune prietenilor mei despre întâlnirea cu voi şi le voi povesti tot ceea ce am auzit de la voi despre ce înseamnă să fii un bun prieten, cu siguranţă că voi izbuti să schimb lucrurile încet, încet în grupul nostru cu ajutorul cuvintelor magice.
- Sunt sigură că va fi mult mai bine şi pe tărâmul tău. Spuse iepuraşul fetiţă.
- Mi-ar place să mai rămân cu voi dar familia mea locuieşte departe de aici şi va trebui să mă întorc cât mai curând acasă. Vă mulţumesc iepuraşi pentru prietenia şi sfaturile voastre.
- Cu plăcere Ruba! Vezi că nu e greu deloc să spui mulţumesc, te mai aşteptăm pe la noi.
- E chiar simplu şi ...atât de plăcut! La revedere!
Ruba, pe jumătate ridicat din şa, apăsa cu putere pedalele bicicletei, copacii treceau în viteză pe lângă el, era atât de impresionat de întâlnirea din pădure, de abia aştepta să vină dimineaţa să le arate tuturor că există soluţii pentru ca ei să nu se mai certe şi să devină prieteni adevăraţi.
Respectul începe cu te rog frumos şi mulţumesc frumos….!
Autor,
Camelia Bîrsan